Liderul nord-coreean Kim Jong Un a admis că s-au produs erori în planul politicii economice, marţi, în debutul congresului extraordinar al Partidului Muncitoresc, relatează miercuri Reuters şi dpa, citând presa de stat din Coreea de Nord.
Obiectivele planului de dezvoltare cincinal adoptat în 2016 nu au fost duse la îndeplinire, "în aproape toate sectoarele", a subliniat Kim în discursul de deschidere, potrivit agenţiei de presă centrale KCNA. El a promis în acelaşi timp că partidul va găsi o modalitate de a face "un pas radical înainte".
Strategia pe cinci ani prevedea între altele accelerarea creşterii economice şi îmbunătăţirea aprovizionării cu energie electrică, însă potrivit agenţiilor ONU în Coreea de Nord se menţin crizele cronice de alimente şi electricitate, exacerbate de sancţiunile împotriva regimului, inundaţiile severe din ultimii ani şi acum şi de pandemia cu noul coronavirus.
Or, admiterea deschisă a faptului că au existat şi erori era ceva de neimaginat mai demult, într-o ţară cu un conducător venerat ca un zeu, mai presus de greşeală.
Prin această abordare, Kim "pare să fi luat decizia strategică de a recunoaşte eşecurile în plan economic, în măsura în care le poate atribui şi coronavirusului", a remarcat Shin Beom-chul, de la Institutul de cercetare pentru strategia naţională din Seul.
El "încearcă astfel şi să-şi consolideze imaginea de lider care îşi iubeşte poporul", a adăugat cercetătorul.
De altfel, la recenta paradă militară din octombrie Kim a fost văzut cu lacrimi în ochi în timp ce le mulţumea nord-coreenilor pentru sacrificiile lor.
Kim i-a lăudat pe de altă parte în discursul său de marţi pe oamenii partidului pentru că au asigurat "stabilitate împotriva coronavirusului, de la început până la sfârşit", "trecând cu hotărâre peste dificultăţi în faţa unei crize sanitare globale prelungite, fără precedent".
Coreea de Nord nu a confirmat oficial nicio contaminare cu noul coronavirus, deşi a raportat Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii câteva mii de "cazuri suspecte". Potrivit autorităţilor sud-coreene, nu poate fi exclus ca virusul să fi ajuns pe teritoriul nord-coreean, având în vedere activităţile comerciale şi deplasările de persoane între China şi Coreea de Nord înainte ca aceasta din urmă să-şi închidă graniţa, în ianuarie 2020.
În imaginile difuzate de KCNA participanţii la congres nu păreau să poarte mască şi nici nu stăteau la distanţă unul de altul, spre deosebire de ce s-a văzut la alte recente evenimente publice.
Congresul, la care iau parte 250 de cadre de partid, 4750 de delegaţi şi 2000 de spectatori, are loc cu două săptămâni înainte de învestirea noului preşedinte american Joe Biden.
Kim Jong un își recunoaște eșecul în domeniul economic
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

562
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
562

31
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
31

1.643
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
1.643

1.792
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
1.792

44
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
44

815
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
815

47
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
47

1.504
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
1.504

52
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
52

1.779
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.779

3.146
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
3.146

3.575
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
3.575

3.376
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
3.376
















Comentează