Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, este de părere că persoana desemnată ca premier al României, care să asigure guvernarea ţării până în primăvara sau vara anului viitor, când ar putea avea loc alegeri anticipate, ar trebui să fie o persoană cu experienţă, dar care nu este implicată pentru moment într-un proiect politic.
Întrebat de jurnalişti, sâmbătă, după Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU), cum ar trebui să fie viitorul premier, liderul UDMR i-a dat ca exemplu pe Dacian Cioloş şi Bogdan Olteanu, dar a subliniat că aceasta nu înseamnă că Uniunea îl propune pe vreunul dintre aceştia doi, nominalizarea premierului fiind atributul preşedintelui ţării.
"Gen Dacian Cioloş (fost comisar european - n.r.), gen Bogdan Olteanu (viceguvernator BNR - n.r.). Un om care nu intră în competiţie politică anul viitor, care are în spate, dacă vreţi, o instituţie solidă, o carieră solidă de altă natură decât cea politică şi care nu este implicat, în această perioadă, în proiecte politice şi nu doreşte să fie implicat în proiecte politice, şi care nu va folosi instrumentele guvernamentale în competiţia politică de anul viitor. Am spus gen, şi nu este o propunere de persoană. Am spus gen. Să nu se înţeleagă că am propus pe cineva anume. Este atributul preşedintelui şi partidele politice nu trebuie să dea impresia că vor să ia ceva din atributul preşedintelui. Este atributul şi responsabilitatea preşedintelui de a veni cu o nominalizare", a spus Kelemen Hunor, potrivit Agerpres.
Acesta s-a referit şi la importanţa votării în Parlament a unui guvern până cel târziu la sfârşitul acestei luni, un guvern care ar putea fi tehnocrat. Soluţia aceasta ar fi potrivită, consideră Kelemen Hunor, în condiţiile în care un guvern politic nu ar da un răspuns şi nu ar detensiona conflictele de la nivelul societăţii.
Referindu-se şi la evenimentele din stradă din ultimele zile, Kelemen Hunor a precizat că orice schimbare trebuie să ţină cont de câteva principii importante şi că nu trebuie renunţat la instituţiile fundamentale, democratice, la parlamentarism şi la partide politice.
"Este adevărat că (...) supărarea e uriaşă. Toată clasa politică, fără nuanţe, este respinsă, dar acest lucru nu înseamnă că în afara cadrului parlamentar, în afara instituţiilor democratice se poate găsi o soluţie sau o alternativă democratică. Orice altă alternativă înseamnă ori un autoritarism nedorit, ori o altă formă de guvernământ, dictatură de exemplu. Nu dorim aşa ceva. Trebuie să ţinem cont de aceste aspecte şi trebuie să spunem că într-adevăr şi oferta, ţinând cont de ce doreşte societatea, trebuie să vină din partea instituţiilor şi a partidelor politice', a spus liderul UDMR, potrivit sursei citate.
Kelemen Hunor a participat sâmbătă la şedinţa de reconstituire a Consiliului Reprezentanţilor Unionali, în cadrul căreia a fost adoptat regulamentul de desemnare a candidaţilor la alegerile locale din 2016 şi a fost ales un nou preşedinte al CRU.
Kelemen Hunor face două propuneri pentru funcţia de prim-ministru
Explorează subiectul
Articole Similare

534
VIDEO Europarlamentarul Cristian Terheș pune o întrebare grea după patru ani de război: „Dacă ați fi în locul lui Zelenski, ați ceda teritorii pentru încă o bucată de hârtie?”
534

472
Fără eliminarea lui Putin nu există pace? Analistul Iulian Chifu indică cele două scenarii care pot opri războiul
472

1.563
Încă un brand românesc se vinde! Consiliul Concurenței impune reguli draconice pentru cumpărarea magazinelor La Cocoș
1.563

1.201
Mesaj 'suspect' despre Trump trimis iranienilor: Referire la un posibil atac american
1.201

1.612
Aderarea Ucrainei la UE ar putea salva Europa - avertismentul unui expert: 'Are singura armată care poate să facă faţă unui război modern' / Implicațiile pentru România
1.612

2.656
Familiile cu copii ar putea scăpa de impozitul pe venit. Ce condiții trebuie să îndeplinească românii
2.656

2.206
Vicepremierul Marian Neacșu face dezvăluiri despre Legea bugetului! 'La finalul săptămânii viitoare'
2.206

2.184
VIDEO Descinderi într-un dosar de evaziune fiscală: Făptașii ar fi prejudiciat statul cu 240.000 de lei
2.184

2.978
DOCUMENT | Scandal penal la o agenție din subordinea Guvernului: Banii pentru romi au dispărut din seif
2.978

2.571
VIDEO Bătălia pe buget se mută pe autostrăzi! Sorin Grindeanu cere bani grei: 'PSD nu va renunța / Anul acesta este anul în care se pot doborî'
2.571

2.687
Se impune o regulă ciudată, într-o destinație favorită de vacanță a românilor: Acești turiști vor avea interzis
2.687

4.338
Fraudă uriașă: Peste 81.000 de cupoane pentru pensionari, transformate în bani publici
4.338

5.918
Medvedev amenință Europa cu o invazie "ca în 1945", MAE român ripostează dur: "Ca în 1989, rușii primesc bilete dus" / Scandalul a pornit de la Kaja Kallas
5.918

















Comentează