Lovitură fulger dată de Ucraina: forțele armate au recuperat 400 km pătraţi de teritoriu

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 23-02-2026 16:58

Article thumbnail

Sursă foto: X

Ucraina a recăpătat de la sfârşitul lunii ianuarie controlul asupra a circa 400 de kilometri pătraţi de teritoriu, inclusiv a opt aşezări, pe o secţiune din partea de sud a frontului, a afirmat luni comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, transmite Reuters, relatează Agerpres.

Revendicările Kievului

Generalul ucrainean nu a precizat cât din acest teritoriu era efectiv ocupat de trupele ruse şi cât se afla într-una dintre aşa-numitele "zone gri", zone de pe linia frontului care nu se află sub controlul niciuneia dintre cele două tabere.

Liniile frontului din Ucraina au devenit tot mai neclare, în timp ce mii de drone ale ambelor armate acoperă cerul în fiecare zi şi forţează soldaţii să rămână în adăposturi subterane, astfel că sunt create spaţii în care nimeni nu exercită un control deplin.

Teritoriul descris ca recuperat de unităţile ucrainene se află în provincia central-sudică Dnipropetrovsk, în care unităţile ruse au pătruns recent pe suprafeţe reduse venind dinspre provincia estică Doneţk.

Context

Ucraina urmăreşte să le arate susţinătorilor săi, în special preşedintelui american Donald Trump, că poate duce în continuare războiul, în timp ce liderul de la Casa Albă o presează să facă pace cu Rusia, inclusiv cu preţul unor concesii teritoriale, respectiv cedarea întregului Donbas.

Cancelarul german Friedrich Merz a lăudat luni câştigurile "uluitoare" obţinute de unităţile armatei ucrainene în februarie, susţinând că aceasta demonstrează că rezistenţa Kievului este mai eficientă decât este adesea prezentată.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri