Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, le-a cerut luni grecilor să accepte la referendumul convocat de premierul Alexis Tsipras planul propus de creditorii internaţionali, solicitând totodată şefului executivului grec să spună poporului său 'adevărul' în legătură cu acest plan, transmite agenţia EFE.
'Nu este un pachet de austeritate stupid (...), nu există reduceri de salarii sau pensii', ci măsuri 'pentru mai multă justiţie socială, creştere economică şi o administraţie publică mai modernă şi transparentă', a precizat Juncker într-o intervenţie în faţa presei, dedicată crizei provocate de hotărârea lui Tsipras de a respinge acest plan şi de a convoca în schimb un referendum la care grecii să se pronunţe pe acest subiect.
'Cer grecilor să voteze 'da', oricare ar fi întrebarea să voteze 'da', pentru că astfel vor transmite mesajul că doresc să rămână în zona euro şi în familia Uniunii Europene', a îndemnat şeful executivului comunitar. Întrebat ce ar presupune un 'nu' la referendum, Juncker a răspuns că aceasta 'ar însemna că Grecia spune nu Europei'. El a admis totuşi că unele prevederi ale planul propus presupun şi sacrificii pe termen mediu, dar a insistat că planul 'merge mult dincolo de măsurile fiscale şi propune o modalitate clară de a progresa'. 'Trebuie să spunem poporului grec ce este în joc şi că nu este uşor, dar şi alţii l-au făcut', a continuat Juncker făcând referire la reformele adoptate de ţări precum Irlanda, Portugalia, Cipru sau Spania.
În ceea ce priveşte o posibilă ieşire a Greciei din zona euro, Juncker a declarat că aceasta 'nu a fost niciodată şi nu va fi o opţiune'. 'Perspectiva mea este că vom fi în continuare 19 (în zona euro) şi mai mulţi în anii următori şi deceniile următoare', a indicat şeful executivului comunitar.
El s-a arătat totuşi dezamăgit de această evoluţie în relaţiile cu Grecia. 'Sunt profund întristat de spectacolul pe care l-a oferit Europa săptămâna trecută. (...) După toate eforturile pe care le-am depus, mă simt trădat', a spus Juncker, acuzând guvernul grec că 'vineri s-a ridicat în mod neaşteptat de la masa' negocierilor. 'Am mişcat munţii din loc până în ultimul moment, când autorităţile greceşti au închis uşa', a adăugat Juncker, atrăgând atenţia că dosarul grec nu poate fi 'un joc cu câştigători şi învinşi'. 'Ori câştigăm cu toţii, ori pierdem cu toţii' în zona euro, a conchis preşedintele Comisiei Europene.AGERPRES
Juncker către greci: Un 'nu' la referendum ar însemna un 'nu pentru Europa'
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

0
BCE ar putea majora dobânzile în aprilie dacă inflația crește
0

64
Europarlamentarul ECR, Șerban Dimitrie Sturdza, cere de urgență tăierea accizelor la carburanți. Susține că transportatorii români vor fi îngenuncheați și asta va fi o undă de șoc în toată țara
64

150
UE solicită redeschiderea Strâmtorii Ormuz şi încetarea atacurilor asupra instalaţiilor energetice şi de alimentare cu apă
150

8.075
Alegeri în Ungaria - Ultimele sondaje arată două lumi paralele: toată lumea câștigă
8.075

210
UE va găsi modalităţi de a acorda împrumutul Ucrainei, promite Ursula von der Leyen după un nou veto al Ungariei. Critici acerbe din partea cancelarului german la adresa lui Viktor Orban
210

4.908
VIDEO Nicușor Dan a explicat scandalul Ungaria vs. Ucraina pe înțelesul tuturor: „Suveranitatea e tot timpul o chestiune complicată”
4.908

3.020
VIDEO Planul uriaș de 30 de miliarde de euro gândit de Europa pentru a combate prețul la combustibil: Nicușor Dan a dezvăluit toate planurile europene
3.020

4.969
VIDEO Succes diplomatic pentru România la Consiliul European anunțat de Nicușor Dan: „Există un paragraf la propunerea României”
4.969

37
Curtea de Conturi Europeană: Fondul pentru inovare al UE, prea lent pentru sectorul tehnologiilor curate
37

1.758
Delicatesele pe care le-au servit Nicușor Dan și liderii europeni, la prânzul oficial: pâté en croûte și file de vițel
1.758

27
BCE menține nemodificate ratele dobânzilor și monitorizează impactul războiului din Iran
27

8.513
Viktor Orban dă o lovitură de baros Ucrainei și liderilor europeni/ Președintele CE îl acuză că a ”încălcat linia roșie”
8.513

6.359
SURSE DNA calcă din nou peste UBER și Bolt - Combinațiile companiilor de transport călători ar fi prejudiciat statul cu 61 de milioane de lei
6.359
















Comentează