Preşedintele american Joe Biden l-a invitat "în mod solemn" sâmbătă pe noul preşedinte al Emiratelor Arabe Unite, Mohammed bin Zayed, să vină într-o vizită în SUA, după o perioadă marcată de dezacorduri între cei doi parteneri, informează AFP.
"Provocările cu care ne confruntăm astăzi fac să fie şi mai important ca noi să petrecem timp împreună", a spus Joe Biden în timpul unei întrevederi bilaterale la Jeddah, în Arabia Saudită, unde preşedintele american şi-a încheiat primul său turneu în Orientul Mijlociu.
După o vizită în Israel şi în teritoriile palestiniene, Joe Biden îşi încheie primul său turneu în Orientul Mijlociu cu un summit cu mai multe ţări arabe, în special cu cei şase membri ai Consiliului de Cooperare din Golf (Arabia saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Oman, Kuweit, Bahrein), precum şi Egipt, Iordania şi Irak.
După o perioadă de tensiuni între Washington şi mai mulţi parteneri arabi, începând cu Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, importanţi exportatori de petrol, preşedintele democrat de 79 de ani "va prezenta clar şi în un mod substanţial viziunea sa" pentru Orientul Mijlociu în cadrul summitului americano-arab programat să înceapă în după-amiaza zilei de sâmbătă, după cum anunţase vineri consilierul său pentru securitate naţională Jake Sullivan.
Joe Binden l-a invitat pe preşedintele Emiratelor Arabe Unite în SUA
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

0
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
0

4
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
4

287
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mijtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
287

19
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
19

26
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
26

1.035
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
1.035

54
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
54

91
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
91

78
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
78

2.917
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
2.917

107
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
107

6.398
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
6.398

11.064
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
11.064

















Comentează