Joe Biden intenţionează să o numească în funcţia de secretar al Trezoreriei pe fosta preşedintă a Băncii centrale a SUA (Federal Reserve-Fed), a declarat luni o sursă apropiată echipei preşedintelui american ales, confirmând informaţii difuzate de Wall Street Journal, relatează AFP preluat de agerpres.
Janet Yellen, care a fost prima femeie preşedinte a Fed între 2014 şi 2018, este o economistă renumită şi respectată. Ea se bucură de sprijinul aripii stângi a Partidului Democrat, potrivit sursei citate.
Dacă va fi confirmată de Senat, Janet Yellen ar deveni prima femeie care va ocupa postul de secretar al Trezoreriei, înlocuindu-l pe Steven Mnuchin.
Acest post de ministru al Finanţelor este cel mai important după cel al secretarului de stat pentru afaceri externe.
Joe Biden o va numi la Trezorerie pe fosta preşedintă a Fed Janet Yellen
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

562
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
562

31
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
31

1.643
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
1.643

1.792
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
1.792

44
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
44

815
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
815

47
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
47

1.504
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
1.504

52
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
52

1.779
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.779

3.146
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
3.146

3.575
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
3.575

3.376
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
3.376















Comentează