Japonia urmăreşte situaţia din Hong Kong cu "profundă îngrijorare" după ce China a adoptat o nouă lege de securitate pentru oraş, a declarat luni prim-ministrul nipon Shinzo Abe, care a subliniat importanţa menţinerii demersurilor de respectare a principiului "o ţară, două sisteme", informează Reuters potrivit Agerpres.
Comentariile sale survin după ce duminică agenţia de ştiri Kyodo a relatat - citând oficialităţi din Marea Britanie, Statele Unite şi alte ţări - că Japonia a decis să nu ia parte la emiterea unei declaraţii în care China era criticată pentru noua lege care ar putea pune în pericol autonomia specială şi libertăţile Hong Kongului.
Dar Tokyo a fost profund îngrijorat, a declarat Abe în parlament.
"Hong Kong este un partener extrem de important atât în ceea ce priveşte relaţiile economice strânse, cât şi relaţiile umane, şi este important ca sistemul original 'o ţară, două sisteme' să fie menţinut, iar lucrurile să continue stabil şi democratic", a spus el.
Japonia şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la decizia Beijingului într-o declaraţie difuzată la 28 mai, ziua în care China a adoptat legea, şi i-a cerut ambasadorului chinez să-şi prezinte punctul de vedere.
O sursă guvernamentală familiară cu chestiunea a spus că Japonia nu a participat la declaraţia comună în parte din cauza unei "notificări mai degrabă din scurt" şi în parte pentru a se concentra asupra eforturilor depuse de către G7 în ansamblul său.
"Japonia a luat poziţia pentru a face ceea ce are de făcut în mod independent, în acest caz din cauza - în primul rând - a restricţiilor de timp şi - în al doilea rând - ca urmare a poziţiei noastre de bază, de a ne concentra eforturile în cadrul G7 ", a declarat sursa pentru Reuters.
Alte ţări şi-au exprimat aprecierea pentru eforturile independente ale Japoniei, a adăugat sursa citată, sub rezerva anonimatului, din cauza caracterului sensibil al subiectului.
"Ne-am exprimat direct şi prompt opiniile la adresa Chinei la nivel înalt şi ne-am făcut cunoscut destul de clar punctul nostru de vedere către societatea internaţională", a declarat într-o conferinţă de presă Yoshihide Suga, şeful de cabinet al premierului nipon.
Japonia se află într-o poziţie complicată pe fondul tensiunilor dintre China şi SUA pe tema chestiunii Hong Kongului, în contextul în care autorităţile nipone planifică vizita de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping, programată iniţial pentru începutul lunii aprilie, dar amânată din cauza faptului că ambele părţi au căzut de acord că trebuie acordată prioritate măsurilor de combatere a pandemiei de coronavirus.
Japonia urmăreşte cu profundă îngrijorare situaţia din Hong Kong
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

248
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
248

2.006
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
2.006

1.816
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
1.816

55
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
55

2.664
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
2.664

2.258
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.258

66
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
66

961
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
961

53
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
53

1.787
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
1.787

57
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
57

1.967
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.967

3.362
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
3.362
















Comentează