Guvernul iranian analizează ideea de a o asasina pe ambasadoarea Statelor Unite în Africa de Sud, Lana Marks, arată rapoarte ale serviciilor de informaţii americane, potrivit unui oficial guvernamental de la Washington citat duminică de publicaţia Politico, notează Agerpres.
Informaţiile despre tentativă au apărut în contextul încercărilor Iranului de a riposta la decizia preşedintelui american Donald Trump de a ordona uciderea generalului iranian Qassem Soleimani. Comandantul Forţei Quds, însărcinată cu operaţiunile în străinătate a Gărzilor Revoluţionare - unităţile de elită ale armatei iraniene - a fost ucis de o dronă americană în Irak, în ianuarie. Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, declara atunci că moartea lui Soleimani ar fi trebuit să fie o măsură de descurajare a Iranului.
Un eventual atentat iranian ar putea provoca escaladarea tensiunilor între Washington şi Teheran şi l-ar putea obliga pe Trump să contraatace, posibil chiar în timpul campaniei electorale, apreciază Politico.
Oficialii americani ştiu încă din primăvară despre o ameninţare generală la adresa ambasadoarei. În ultimele săptămâni s-au obţinut însă informaţii secrete mai precise privind un atentat; sursa oficială citată de Politico afirmă că în pregătiri este implicată ambasada iraniană la Pretoria.
Atacul asupra diplomatei este doar una din opţiunile luate în considerare de Iran, cred oficialii americani.
O directivă pentru comunitatea americană de informaţii obligă agenţiile respective să anunţe o posibilă victimă dacă există indicii de ameninţare la adresa vieţii acesteia. Conform directivei cunoscute sub denumirea de 'Duty to Warn' (Datoria de a avertiza), în cazul oficialilor guvernamentali din SUA ameninţările credibile trebuie incluse în şedinţele de informare şi în planificările de securitate. Marks a fost anunţată despre posibilul atentat, susţine sursa Politico. Informaţiile au fost incluse şi în WIRe, rezumatul informaţiilor secrete întocmit de CIA (Agenţia Centrală de Informaţii a SUA), document secret accesibil înalţilor oficiali americani din domeniul politic şi al securităţii, unor parlamentari şi personalului acestora.
Marks, în vârstă de 66 de ani, născută în Africa de Sud, a depus jurământul ca ambasadoare în octombrie anul trecut. Ea îl cunoaşte pe preşedintele Trump de peste 20 de ani şi a fost membră a clubului acestuia Mar-a-Lago din Florida; se număra printre prietenele personale alei prinţesei Diana; vorbeşte mai multe limbi de largă circulaţie în Africa de Sud, inclusiv afrikaans şi xhosa.
Comunitatea de informaţii nu este sigură de ce ar fi Marks o ţintă pentru Iran, cu care nu are legături cunoscute. Este posibil ca iranienii să fi luat în considerare prietenia ei veche cu Trump, crede oficialul care a dezvăluit existenţa planurilor respective. De asemenea, ambasadoarea ar putea fi o ţintă mai uşoară decât colegii ei din alte părţi ale lumii, cum ar fi Europa occidentală, unde Statele Unite au relaţii mai strânse cu poliţia şi serviciile de informaţii.
Guvernul de la Teheran utilizează reţele clandestine în Africa de Sud, unde are o prezenţă de zeci de ani. În 2015, televiziunea Al Jazeera şi ziarul The Guardian au publicat ştiri despre documente secrete care dădeau detalii despre o reţea clandestină extinsă de agenţi iranieni în Africa de Sud.
Consiliul Naţional de Securitate al SUA nu a răspuns imediat solicitării de a confirma informaţiile. Politico nu a reuşit să obţină reacţii nici de la un oficial iranian de la ONU, nici de la ambasada sud-africană la Washington. Purtătorii de cuvânt ai Departamentului de Stat, CIA şi Biroului Directorului pentru Informaţii Secrete Naţionale au refuzat să comenteze.
Iranul nu a renunțat la răzbunarea lui Soleimani - Teheranul a luat la țintă un ambasador american
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

562
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
562

31
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
31

1.643
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
1.643

1.792
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
1.792

44
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
44

815
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
815

47
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
47

1.504
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
1.504

52
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
52

1.779
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.779

3.146
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
3.146

3.575
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
3.575

3.376
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
3.376
















Comentează