Administraţia Naţională Apele Române (ANAR) a investit suma de 36,37 milioane lei şi a finalizat lucrările de supraînălţare a barajului Săcele de pe râul Târlung, din judeţul Braşov, în sprijinul celor peste 600.000 de locuitori care se confruntă de mulţi ani cu problema accesului la apa potabilă, a anunţat directorul general al ANAR, Ervin Molnar.
"Prin ministerul de resort şi bugetul de stat, Apele Române au investit suma de 36,37 milioane lei, din care 10,50 milioane lei sunt fonduri rambursabile de la BDCE (Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, n.r.) şi a finalizat lucrările de supraînălţare a barajului Săcele de pe râul Târlung, din judeţul Braşov", a scris marţi, pe Facebook, Ervin Molnar.
El a menţionat că lucrările au fost recepţionate şi puse în funcţiune încă de la sfârşitul anului trecut.
Astfel, prin execuţia lucrărilor de supraînălţare, actuala capacitate a lacului de acumulare aproape că s-a dublat, crescând de la 18,3 milioane de metri cubi de apă până la 28 milioane de metri cubi. Este cel mai mare lac de acumulare împrejmuit din ţară, cu o suprafaţă de 145 ha.
"Investiţia noastră vine în primul rând în sprijinul celor peste 600 .000 de locuitori, care se confruntă de mulţi ani cu problema accesului la apa potabilă. Este vorba despre locuitorii municipiului Braşov şi localităţii Săcele, dar şi a localităţilor limitrofe, pentru care acumularea Săcele reprezintă principala sursă de alimentare cu apă. Chiar dacă acumularea Săcele reuşeşte în acest moment să satisfacă necesarul de apă pentru municipiul Braşov şi localităţile limitrofe, acumularea Săcele funcţionează la o cotă mai redusă decât îi permit lucrările pe care le-am finalizat", a subliniat directorul general AN Apele Române.
Ervin Molnar a mai arătat că, pentru a-şi îndeplini cu adevărat rolul de sursă principală de alimentare cu apă, la parametrii la care a fost recepţionată şi poate funcţiona în prezent, "mai este nevoie ca drumul DN1 Săcele-Cheia să fie supraînălţat, lucrări care, deşi au fost prevăzute iniţial în proiect, nu au fost autorizate de către autorităţile competente."
"În acest moment, mai este nevoie de 6 milioane lei, bani pe care ANAR îi solicită în cadrul unei Note de fundamentare. Acest document include reactualizarea studiului de fezabilitate, prin refacerea indicatorilor tehnico-economici de supraînălţare a drumului. El a fost deja avizat de către Administra?ia Bazinală de Apă Olt şi îşi aşteaptă avizul şi de la ANAR pentru a fi înaintat câtre Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, autoritatea centrală care aprobă indicatorii tehnico-economici şi fondurile pentru această lucrare", a subliniat şeful Apelor Române.
ANAR are intenţia de-a propune Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor ca Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor România să preia execuţia lucrărilor de supraînălţare a drumului.
"Finalizarea lucrărilor de supraînălţare va permite o suplimentare considerabilă a debitelor de apă în acumularea Săcele, apă care va putea asigura şi pe viitor satisfacerea cerinţelor tot mai mari pentru un oraş, aşa cum este muncipiul Braşov şi un judeţ în plină dezvoltare socio-economică. La aceasta, se adaugă şi aportul tot mai mare de turişti din zonă, care vor beneficia şi ei, la rândul lor, de un confort şi un acces sigur la un sistem centralizat cu apă de bună calitate. Lucrarea se află în patrimoniul unităţii noastre bazinale de apă, respectiv Apele Române Olt", a mai scris Ervin Molnar pe reţeaua de socializare.
Investiţie de 36,37 milioane lei pentru 600.000 de locuitori în județul Brașov
Articole Similare

11
Mercedes a rămas şi mai mult în urma BMW în ceea ce priveşte vânzările de vehicule electrice
11

2.248
VIDEO Bogdan Ivan nu s-a mai abținut după ce zeci de mii de bucureșteni au stat în frig în plin ger: Mi se pare inadmisibil
2.248

28
Acordul UE-Mercosur riscă să afecteze agricultura şi drepturile lucrătorilor (federaţie sindicală)
28

20
Bitcoin nu a reuşit să depăşeaşcă pragul de 94.000 de dolari, în ciuda unei creşteri a preţului săptămâna trecută (analiză)
20

1.681
An istoric pentru pensiile private: Pilonul 2 a 'rupt' în 2025. Câți bani are în cont un român cu salariul mediu și ce urmează în privința plăților
1.681

2.257
Aurul explodează la un nou record istoric, dolarul se clatină: Scandalul din SUA îi face pe investitori să intre în panică
2.257

3.491
Încep lucrările la una dintre cele mai complicate autostrăzi din România: are 21 de pasaje și viaducte, din care 3 ecoducte pentru permeabilitatea animalelor
3.491

53
Ministerul Finanţelor a împrumutat 1,2 miliarde de lei de la bănci
53

37
APIA: Cererile de plată pentru Intervenția DR-06 - Bunăstarea animalelor se pot depune până pe 3 februarie
37

2.821
Romania dă raportul în fața OCDE, în Franța, după cele mai recente creșteri de taxe: Nazare face o promisiune, direct din Paris
2.821

23
Moderna estimează vânzări de 1,9 miliarde dolari în 2025, mult sub nivelul atins în timpul pandemiei de COVID-19
23

3.594
'Cartelul angajărilor'. Sancțiuni fără precedent pe piața muncii din România: Companii-mamut, amendate cu milioane de euro pentru înțelegeri subterane
3.594

9.039
Sacrificiul cerut românilor continuă! Guvernul Bolojan pregătește o nouă rundă de taxe pe proprietăți – de când s-ar aplica măsura
9.039

















Comentează