Judecătoria Bistriţa a admis, joi, propunerea de arestare preventivă a directorului medical de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud, acuzat de procurori de agresiune sexuală şi folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual.
Soluţia a fost publicată pe portatul instanţelor de judecată, fiind dispusă emiterea mandatului de arestare preventivă pentru inculpat.
Decizia poate fi contestată în 48 de ore de la pronunţare, transmite Agerpres.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa îl acuză pe directorul medical de la Ambulanţă de agresiune sexuală (nouă acte materiale, din care opt în formă consumată săvârşite în perioada octombrie 2024 - martie 2025 şi unul în formă tentată, săvârşit în februarie 2025) şi de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, în perioadele august-decembrie 2023 şi octombrie-martie 2025, toate în dauna aceleiaşi persoane.
Victima este o angajată de la Ambulanţă în vârstă de 28 de ani, cu 30 de ani mai tânără decât directorul medical.
În cursul zilei de 14 mai, poliţiştii au efectuat percheziţii la locuinţa şi locul de muncă ale directorului medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud şi au dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore.
Instanţa a încuviinţat arestarea preventivă a directorului medical de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud. Ce acuzații i se aduc
București
10°C
Articole Similare

7
Ce înseamnă la Paștele Cailor: Originea expresiei, semnificație și tradiții
7

456
VIDEO | Român ținut în sclavie pentru un rinichi: DIICOT a descins la clanul Cîrpaci din Timișoara
456

1.777
Cristina Chiriac, la interviul pentru funcția de procuror general: 'Nu pretind că am toate cunoștințele'. Cum explică milionul de euro din declarația de avere
1.777

41
Angajator în construcţii, amendat cu 80.000 de lei pentru muncă 'la negru'
41

2.351
VIDEO De la 4,8 lei la fermă la peste 17 lei în magazin: ministrul Agriculturii cere verificări urgente pe piața cărnii de porc
2.351

3.789
DOCUMENT Șoc în Legea bugetului: Nu sunt prevăzuți integral banii pentru pensionari și pentru copiii cu handicap
3.789

37
Cuplu reținut de polițiști după ce ar fi încercat să cumpere telefoane de lux cu 4.000 de euro falși
37

1.013
Budăi critică măsurile Guvernului: 'Pentru unii, orice ajutor pentru oameni este pomană. În schimb, taxele mai mari pentru toți se numesc reforme'
1.013

112
Noi instalații îngropate ilegal descoperite pe plajele din Năvodari. Autoritățile extind controalele
112

55
Echipamente electronice în valoare de 52.000 lei, furate dintr-o maşină lăsată deschisă
55

5.770
Mama lui Ilie Bolojan rupe tăcerea: 'Nu demisiona la cererea PSD-ului!' / 'El o făcut Oradea Parisul României'. Ce spune despre copilăria premierului
5.770

6.684
O nouă 'schemă Nordis' descoperită în Capitală: Imperiu imobiliar ridicat dintr-o fraudă de milioane, pus 'la pământ' de ANAF
6.684

192
Cine a fost Iulian Vrabete - Basistul legendar al trupei Holograf
192

















Comentează