Inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Timiş au închis activitatea unui restaurant, au oprit temporar activitatea a nouă agenţi economici din domeniul alimentaţiei publice în municipiul Timişoara şi au dat amenzi de 354.000 de lei, pentru aspecte neconforme care pun în primejdie sănătatea consumatorului, potrivit Agerpres.
Comisar şef adjunct al CJPC Timiş, Mihai Alin Gubandru, a declarat, marţi, că acţiunile de control s-au desfăşurat în perioada 16 mai - 6 iunie, în cadrul operaţiunii "Caravana consumatorilor", în contextul unor tematici de control naţionale, locale sau pentru cercetarea reclamaţiilor.
Conform sursei citate, au avut loc controale operative la unităţile de alimentaţie publică aflate în incinta marilor centre comerciale, precum şi în zona centrală a Timişoarei.
"Cele nouă unităţi închise temporar sunt în mall-ul din Calea Şagului (două) şi în pieţele ultracentrale Victoriei/Operei, Libertăţii şi Unirii. Dintre cele mai importante nereguli s-au identificat: comercializarea unor produse cu data durabilităţii minimale depăşită; depozitarea neconformă a unor produse alimentare folosite ca materii prime; folosirea unor spaţii de lucru şi de depozitare neigienizate corespunzător; utilizarea unor spaţii de refrigerare-congelare neigienizate; comercializarea unor produse fără a avea termene de valabilitate afişate pe etichetă; utilizarea unor cântare neverificate metrologic; depozitarea produselor în recipiente improprii (găleţi de plastic, refolosite) sau comercializarea unor ouă de consum cu urme biologice păstrate în frigidere", a explicat Gubandru.
Şeful CJPC Timiş a menţionat că până acum au fost verificaţi 25 de operatori economici, fiind aplicate 27 de amenzi în cuantum total de 354.000 lei şi trei avertismente. Acestora li se adaugă şi alte măsuri complementare, precum oprirea definitivă de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului uman a produselor cu deficienţe în valoare de aproximativ 30.000 lei; închiderea temporară a unităţii, pe o durată de cel mult şase luni, pentru un restaurant. A fost dispusă oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru nouă unităţi.
Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor Timiș au oprit temporar activitatea a nouă agenţi economici şi au închis un restaurant
Explorează subiectul
Articole Similare

31
FOTO PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, l-a primit în vizită pe ambasadorul Irlandei în România
31

473
Profesorii amenință cu boicotarea simulărilor la Evaluarea Națională și BAC. Sindicatele au declanșat referendum pentru grevă
473

41
Accident de muncă în Suceava: muncitor grav rănit după ce a fost prins sub un mal de pământ
41

1.187
INS respinge acuzațiile lui Marcel Ciolacu privind recesiunea tehnică: “Nu e nicio coafare a datelor!”
1.187

1.681
VIDEO Liana Arsenie, șefa CAB, atac direct la actualul procuror Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder: "Nu a internalizat valorile niciuneia dintre profesii"
1.681

27
Trafic aglomerat pe Valea Prahovei la început de vacanță – coloane de până la 5 km pe DN1
27

1.639
Bătălia cifrelor! Marcel Ciolacu susține că Eurostat face lumină în cazul datelor cosmetizate de "propaganda lui Bolojan", după ce România a intrat în recesiune tehnică
1.639

3.357
Ancheta ANI lovește în Sănătate. Reputat medic, în vizor: Nu-și poate justifica peste 2,5 milioane de lei din avere
3.357

1.130
ANPC a luat cu asalt saloanele de înfrumusețare - Amenzi de peste un milion de lei
1.130

27
Incident feroviar pe ruta Rupea - Cața: circulatie afectată după ce un tren de marfă a produs avarii la linia de contact
27

74
Amendă de 12.000 de lei pentru o femeie din Vâlcea, care a abandonat patru cățeluși
74

22
Urmează zile aglomerate pe pârtii, în vacanța de schi. Salvamontiștii avertizează: crește riscul de accidente
22

9.206
UPDATE Incendiu violent în Capitală: Mai multe mașini au luat foc. O persoană a murit, iar alta a fost rănită / Ce a spus un internaus despre mașina electrică implicată
9.206

















Comentează