Judecătorul Alin Ene, membru al Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), atrage atenția, într-o postare pe Facebook, asupra volumului uriaș de muncă din instanțele mici și asupra riscului ca dezbaterea despre reforma Justiției să fie deturnată de „soluții care aleargă înaintea gândirii”. Exemplul oferit este cel al Judecătoriei Urziceni, unde, în anul 2025, au fost înregistrate aproape 15.000 de dosare, în condițiile unui deficit sever de personal.
Peste 5.000 de dosare pe cap de judecător
Potrivit lui Ene, instanța funcționează cu patru judecători, dintre care doi sunt stagiari, cu o competență „extrem de limitată”, ceea ce face ca, în realitate, „cei 2 judecători definitivi să fi avut spre soluționare în anul 2025 peste 5000 de dosare fiecare”. În acest context, magistratul critică discursul public despre „judecătorii îmbuibați, privilegiați, iresponsabili și corupți”, arătând că realitatea din instanțe este radical diferită de percepția vehiculată în spațiul public.
În opinia sa, Justiția a devenit ținta unor atacuri constante, alimentate de clișee și generalizări, în timp ce problemele structurale sunt ignorate. „Sigur că putem face nenumărate comitete și comiții în care să dezbatem teorii de management și să ne spună ONG-urile experte în petiții, proteste și flash-moburi ce și cum trebuie reformat în Justiție”, scrie Ene, adăugând că „putem striga pe toate canalele media despre judecătorii îmbuibați, privilegiați, iresponsabili și corupți”.
Critica spectacolului public din Justiție
Judecătorul continuă într-o notă critică față de ceea ce numește „exhibiționismul justiției”, arătând că, în ultimii ani, a fost încurajată mai degrabă „gălăgia” decât ordinea. „Putem promova exhibiționismul justiției și încuraja ca aceasta să facă zgomot, în loc de ordine”, afirmă el, subliniind că astfel de abordări nu rezolvă problemele de fond ale sistemului.
Alin Ene face referire și la demonizarea delegărilor în funcții de conducere sau de execuție, atunci când acestea nu sunt „ale noastre”, deși, spune el, „nu contează că sunt instanțe a căror singură șansă de supraviețuire venea din delegări”. În același registru, magistratul evocă nostalgia pentru perioade în care „ne uitam zilnic la televizor cum erau plimbați în cătușe cei pe care nu-i plăceam”.
De asemenea, judecătorul critică ideea unor comisii de tip vetting sau a altor mecanisme de „disciplinare” a magistraților și amintește de „epoci în care procurorii aveau un cuvânt greu de spus despre ce judecători sau procurori ajung la Curtea Supremă”. „Putem arunca vorbe mari și iresponsabile despre mlaștina și putregaiul din Justiție, incompatibile cu poziția deținută, putem să ne dăm cu părerea pe domenii unde nu avem nicio atribuție. Putem face toate astea. Le facem deja”, notează Ene.
Judecătorul „îngropat sub dosare”
În contrapunct cu acest discurs public, magistratul cere ca, „măcar din când în când”, să fie ascultat și „judecătorul îngropat sub dosare”. El descrie concret activitatea zilnică din instanță: „judecătorul care tocmai a terminat o ședință cu 115 dosare și care până peste 2 săptămâni, când intră cu alte 125 de dosare, trebuie să pronunțe soluții, să motiveze hotărâri, să studieze ședința viitoare și să intre în alte ședințe urgente”.
Ene subliniază că, pe lângă volumul de dosare, există urgențe care nu pot fi amânate. „Ordinele de protecție extinse prin lege și în afara familiei, arestările și urgențele din penal nu pot să aștepte următoarea ședință, conform planificării”, arată el, menționând și presiunea problemelor administrative care vin „la pachet cu funcția de conducere”.
În final, judecătorul ironizează din nou eticheta de „privilegiat” aplicată magistraților și face apel la prudență în formularea soluțiilor. Citându-l pe Alvin Toffler, Ene amintește că „nu am încredere în oamenii care își închipuie că dețin deja răspunsuri într-un moment când noi abia încercăm să formulăm niște întrebări”, concluzionând sarcastic: „Să aplaudăm, deci, soluțiile care aleargă înaintea gândirii! Gândirea, oricum, nu dă bine la televizor”.
Comentează