Un incendiu puternic, cauzat de o ţigară aprinsă, a afectat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, trei case şi trei anexe gospodăreşti din localitatea Dealu, zeci de pompieri militari şi civili, dar şi localnici luptându-se cu focul aproximativ şapte ore, notează Agerpres.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, incendiul a fost anunţat vineri seara, iar la sosirea primelor echipaje la locul intervenţiei, acesta "se manifesta generalizat la un grajd cu şură şi două case de locuit, propagându-se şi la alte două anexe învecinate şi o casă".
Au intervenit pentru localizarea şi lichidarea incendiului peste 60 de pompieri militari şi civili din cadrul Detaşamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, respectiv serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din Dealu, Lupeni, Satu Mare, cu 9 autospeciale de stingere, sprijiniţi de zeci de localnici.
Alimentarea autospecialelor s-a realizat din cisternele puse la dispoziţie de primăria din localitate şi din fântânile cetăţenilor.
În incendiu au ars acoperişurile a trei case de locuit şi interiorul a patru camere, un grajd cu şură şi acoperişurile altor două, în care se aflau furaje, lemne de foc sau cereale, fiind degradate şi mai multe utilaje agricole.
În urma intervenţiei, s-au salvat 20 de animale şi bunuri materiale, în valoare de peste 900.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la circa 500.000 lei.
Nu s-au înregistrat victime, focul fiind stins sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 5.00.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată ca fiind "fumatul în locuri neprotejate corespunzător", a precizat ISU Harghita.
Incendiu puternic în Harghita - Trei case s-au făcut scrum din cauza unei țigări aprinse
București
16°C
Articole Similare

0
9 arme de foc descoperite de poliţişti în locuinţa unui bărbat. Se fac cercetări
0

1.121
FOTO Accident mortal în zona Pod Europa: O femeie și-a pierdut viața după ce patru mașini s-au ciocnit în lanț
1.121

1.017
Purtătorul de cuvânt al ÎCCJ acuză presiuni din partea politicului: 'Este simplu să ne uităm doar în oglinda media' / Ce avertisment lansează Victor Alistar
1.017

2.140
Povestea care a emoționat internetul, demontată de autorități: cazul jandarmului „milostiv” s-a dovedit a fi un fake
2.140

81
O femeie a fost trimisă în judecată după ce s-a căsătorit a doua oară, la interval de câteva luni, fără să fi divorţat de primul soţ
81

1.135
Un fals agent imobiliar a pus în scenă 'schema plicului', la Iași: Aproape 130.000 de € alchimizați în bani de recuzită
1.135

1.858
FOTO/VIDEO Descoperire macabră: Resturi animale în degradare și crotaliere ridicate, anchetă în curs
1.858

39
Bărbat reţinut pentru rele tratamente aplicate propriului fiu, violenţă în familie şi ameninţare
39

92
Trei tractoare furate din Italia au fost găsite în curtea unui clujean. Seriile de şasiu au fost modificate
92

3.003
Control după explozia concediilor medicale la Primăria Sectorului 2: zeci de nereguli descoperite și amenzi de 128.000 de lei
3.003

3.787
Achitare în bloc în dosarul Primăriei Mangalia: Primarul Cristian Radu și funcționarii implicați scapă de acuzații
3.787

30
Bărbat căzut într-un puţ adânc de patru metri, salvat de pompieri
30

4.169
VIDEO Trei nopți de teroare pentru motocicliști, în Sectorul 6: Suspectul, prins în flagrant în timp ce distrugea caroseriile
4.169

















Comentează