Un număr de 25 de persoane au fost evacuate, marţi dimineaţa, dintr-un imobil din sectorul 5 al Capitalei, unde s-a produs un incendiu la acoperiş, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov, potrivit Agerpres.
ISUBIF a intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la acoperişul unui imobil P+3+P.
La faţa locului, echipajele de intervenţie au constatat că incendiul se manifesta cu flacără violentă şi degajări mari de fum, pe o suprafaţă de aproximativ 300 - 400 mp.
"Concomitent cu acţiunile de intervenţie pentru stingerea incendiului s-a procedat la constituirea de echipe de căutare-salvare, care au evacuat 25 de persoane din imobilul afectat de incendiu. În urma evenimentului, trei persoane au necesitat îngrijiri medicale (două - atacuri de panică şi o persoană expusă la fum), care însă au refuzat transportul la spital", precizează ISUBIF.
Pentru gestionarea situaţiei s-a intervenit cu opt autospeciale de stingere cu apă şi spumă, Detaşamentul Special de Salvatori, două echipaje de prim-ajutor SMURD, o autospecială pentru descarcerare şi o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime.
Incendiul a avut loc în strada Poliţiei din sectorul 5.
Incendiu la acoperişul unui imobil din sectorul 5 - Trei persoane au necesitat îngrijiri medicale
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

517
FOTO Accident spectaculos în Prahova. O mașină a ajuns pe acoperișul unei case
517

14
FOTO Doi frați minori din județul Constanța, dispăruți de acasă: Poliția cere sprijinul populației
14

719
Explozie de interes pentru mașinile electrice: românii fug de diesel pe fondul incertitudinilor din energie
719

2.553
Dacă ai asta în congelator, să-ți pregătești portofelul! Crește factura la electricitate cu 15%
2.553

64
VIDEO ÎPS Teodosie a mărșăluit pe stradă la Marșul pentru Viață: 'Nu există ceva mai valoros decât viața, care vine de la Dumnezeu'
64

2.624
Incident bizar cu un tren ajuns pe un traseu greșit - Dosar penal în cazul care putea genera o tragedie la Galați
2.624

241
VIDEO Explozie puternică într-un bloc din Caracal: O femeie a fost rănită; 25 persoane au fost evacuate
241

74
VIDEO Accident grav în Dâmbovița: Trei persoane, între care și un copil, au fost rănite
74

2.114
Minor de 17 ani, traficant de droguri în Capitală: Ce au găsit polițiștii în locuința sa
2.114

1.288
Val antivaccinist în România, în paralel cu cazuri de malarie „importate” din Africa. Avertismentul ministrului Sănătății
1.288

6.217
Incident cu un avion Wizz Air care venea spre București - Aterizare de urgență la Milano
6.217

1.849
Alertă hidrologică - Cod galben de inundaţii pentru râuri din 16 judeţe
1.849

4.206
VIDEO Tornadă filmată în Teleorman, în plină alertă meteo. Grindina și ploile torențiale au lovit sudul țării
4.206
















Comentează