Un copil de zece ani şi doi adulţi au fost răniţi, sâmbătă, într-un accident produs în afara localităţii dâmboviţene Băleni, după ce o autoutilitară a intrat în coliziune cu un autoturism, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa.
"Poliţiştii Serviciului Rutier au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 711, în afara localităţii Băleni. Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că un tânăr, de 23 de ani, din comuna Bucşani, în timp ce ar fi condus o autoutilitară pe DC 28, în intersecţia cu DJ 711, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără, de 22 de ani, din comuna Dobra", precizează IPJ Dâmboviţa.
În urma coliziunii, şoferiţa, dar şi un minor de 10 ani, pasager în autoturism, şi un alt tânăr, de 24 de ani, pasager în autoutilitară, au fost răniţi, fiind transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.




























Comentează