Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au suferit atacuri de panică şi intoxicaţie cu fum în urma unui incendiu izbucnit, joi dimineaţa, într-un apartament din municipiul Craiova din cauza unui scurtcircuit electric, informează ISU Dolj, potrivit Agerpres.
La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta într-o cameră din interiorul apartamentului la materiale textile şi mobilier, existând posibilitatea de propagare la întreg apartamentul.
"În cursul acestei dimineţi am intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, autoscară, o autospecială de transport victime multiple, un echipaj de prim-ajutor şi un echipaj SAJ, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament, în municipiul Craiova, str. Deznăţui. În urma evenimentului, trei persoane au avut nevoie de asistenţă medicală (atac de panică şi intoxicaţie cu fum), dintre care două persoane (proprietari), au fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova", a informat biroul de presă al ISU Dolj.
În urma incendiului din apartament au ars mobilierul, materiale textile, aparatura electrocasnică şi s-a degradat zugrăveala din întreg apartamentul.
Incendiu într-un apartament din Craiova - 3 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
0

36
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
36

827
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
827

1.665
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
1.665

3.196
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
3.196

1.795
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
1.795

776
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
776

62
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
62

581
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
581

2.112
VIDEO Polițiștii, în alertă! Captură mare de arme, într-un camion înmatriculat în Turcia
2.112

21
Incendiu la o casă din Harghita: două persoane asistate medical
21

1.427
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.427

1.635
FOTO MAI demontează o campanie online de manipulare prin AI: imagini false care pot induce neliniște sociala
1.635
















Comentează