Un incendiu a izbucnit, marţi, într-un bloc de locuinţe din Sfântu Gheorghe, 21 de persoane fiind evacuate din imobil. Doi soţi, vârstnici, au fost transportaţi la spital, femeia având o intoxicaţie cu fum, iar bărbatul arsuri pe aproape jumătate din suprafaţa corpului.
UPDATE
Incendiul a avut loc într-un bloc din cartierul Simeria din Sfântu Gheorghe, într-un apartament situat la etajul I.
”Din primele informaţii, cele 2 persoane din apartament s-au autoevacuat. Cele 2 victime au suferit arsuri şi au fost evaluate medical, li s-a acordat primul ajutor de bază şi au fost transportate la U.P.U. Sfântu Gheorghe de către echipajele Smurd B2 si SAJ B2 aflate la faţa locului”, a precizat ISU Covasna.
Până la ora 20.40, au fost evacuate în total 40 de persoane.
În prezent se intervine pentru ventilarea casei scării.
Acolo au intervenit şi echipajele Electrica şi Distrigaz care au întrerupt alimentarea cu gaz şi energie electrică a blocului.
Știre inițială
Potrivit Ministerului Sănătăţii, 21 de persoane au fost evacuate în urma unui incendiu izbucnit într-un bloc de locuinţe din Sfântu Gheorghe.
Două persoane, transportate la spital
”În urma evenimentului au rezultat două victime, un bărbat şi o femeie (soţ şi soţie), în vârstă de aproximativ 89 de ani, care au necesitat îngrijiri medicale imediate. Pacienta a suferit o intoxicaţie cu fum. Pacientul prezintă arsuri pe aproximativ 45% din suprafaţa corporală (gradul II) şi căi respiratorii superioare afectate”, a transmis MS.
Ambele victime au fost stabilizate şi sunt transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.





























Comentează