Prohibiţia generală a pescuitului în România a început, vineri, în habitatele naturale, activitatea de pescuit urmând să fie interzisă şi în apele care constituie frontieră din data de 24 aprilie, se arată în Ordinul de prohibiţie emis de Ministerul Mediului şi cel al Agriculturii.
Actul normativ prevede şi excepţiile privind prohibiţia, iar printre ele se află pescuitul pe râul Prut, frontieră cu Republica Moldova, zonă în care pescuitul va fi interzis din data de 24 aprilie.
Indiferent de zonă, prohibiţia se va încheia pe 8 iunie, atunci când toţi pescarii îşi vor putea relua activitatea, conform ordinului celor două ministere.
"Există voci care susţin că acest ordin va afecta turismul în Deltă, din cauza prevederilor referitoare la catch and release la somn, crap, ştiucă şi şalău. Pescarii sportivi vin cu respect deosebit faţă de resursa vie şi merg oricum pe acest tip de pescuit, fără a avea nevoie de o reglementare, aşa că turistul cu acest profil nu va fi afectat", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD), Cătălin Ţibuleac.
În opinia lui, singurii care sunt afectaţi sunt cei care nu cheltuiau în zonele în care-şi petreceau vacanţa.
"Sunt afectaţi cei care campează pe malurile Dunării, în zone care nu sunt destinate turismului, cei care nu cheltuie bani în destinaţie. Sunt cei care de multe ori plecau cu saci de peşte puşi la sare sau la uscat", a mai spus Ţibuleac.
El a criticat faptul că prevederea referitoare la interzicerea reţinerii capturilor din cele patru specii de către pescarii sportivi nu a fost pusă în dezbatere publică şi a precizat că ordinul de prohibiţie nu va afecta decât într-o foarte mică măsură fenomenul turismului în Deltă.
Prohibiţia generală a pescuitului se desfăşoară în funcţie de specie, dar şi de perioada de reproducere şi are drept scop protejarea resursei.
La şalău şi biban, pescuitul a fost interzis de luna trecută, iar la scrumbie, prohibiţia a început în această săptămână şi se va desfăşura pe sectoare de Dunăre.
În România a început prohibiția la pescuit: zonele și speciile care sunt vizate
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

144
FOTO-VIDEO Revoluție în industria auto: Un producător de anvelope a inventat roțile cu 'gheare' / Cum funcționează noua tehnologie
144

1.204
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
1.204

907
Volodimir Zelenski, 'o combinație paradoxală' - portretul surprinzător făcut de consilierul prezidențial Marius Lazurca după întâlnirea de la Cotroceni
907

929
Vot cu „urne inteligente” la alegerile locale și parlamentare din 2028, propus de președintele AEP
929

2.002
VIDEO Mircea Badea i-a compus poezie specială lui Ilie Bolojan - ”Muma lui Bolojan”
2.002

1.848
Control după explozia concediilor medicale la Primăria Sectorului 2: zeci de nereguli descoperite și amenzi de 128.000 de lei
1.848

279
Recuperare medicală rapidă, în numai o săptămână la Spitalul ”Sfântul Sava cel Sfințit”, după AVC cu pierderea vorbirii
279

2.849
De ce a venit Zelenski acum în România? Armand Goșu: 'Un fel de a băga un băț românesc prin gardul unguresc' / Mesaj pentru Ungaria și calculele Kievului
2.849

3.624
Risipa din instituțiile statului: Zece angajați produc 14-20 de hârtii într-o lună, printre care foaia de prezență, în structurile teritoriale ale AEP
3.624

6.361
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
6.361

2.775
Achitare în bloc în dosarul Primăriei Mangalia: Primarul Cristian Radu și funcționarii implicați scapă de acuzații
2.775

3.775
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
3.775

3.324
VIDEO Trei nopți de teroare pentru motocicliști, în Sectorul 6: Suspectul, prins în flagrant în timp ce distrugea caroseriile
3.324

















Comentează