Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că, în data de 23 decembrie, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 271.900 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 71.400 de mijloace de transport.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, pe sensul de intrare în România au fost 185.891 de persoane, dintre care 10.478 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 11% faţă de ziua precedentă).
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat, în ultimele 24 de ore, 47 de fapte ilegale (24 de infracţiuni şi 23 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
Conform IGPF, bunurile ridicate în vedere confiscării au o valoare de aproximativ 2.010.000 lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 8.140 lei.
Nu s-a permis intrarea în ţară a 18 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 38 de cetăţeni români din diferite motive legale.
IGPF: Circa 271.900 de persoane - prin punctele de frontieră, în ultimele 24 de ore
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

6.106
UPDATE Tragedie la metrou Piața Unirii 2: o persoană a murit după ce s-a aruncat în fața trenului
6.106

3.384
CSM respinge numirea Cristinei Chiriac ca procuror general: aviz negativ cu 5 voturi împotrivă
3.384

3.630
Experții avertizează asupra unor analgezice populare care îți pot afecta grav sănătatea, fără să simți niciun simptom
3.630

86
Câine de companie tranchilizat chiar lângă stăpânul său: Intervenția ecarisajului a ajuns în ancheta poliției
86

19
VIDEO Școala nu este o închisoare. Despre limitele morale ale publicității (Opinie)
19

4.045
Cine plătește amenda dacă nu porți centura în mașină. Explicațiile Poliției Rutiere pentru șoferi și pasageri
4.045

36
Originea și semnificația expresiei „Să moară Gibilan"
36

110
Microsoft cere tuturor utilizatorilor Windows să își repornească computerele imediat
110

43
Prinde contur Autostrada Sibiu-Pitești: Lucrări în desfășurare la 15 structuri
43

1.858
Lovitură de 90.000 de euro într-o 'țeapă' cu monede de aur
1.858

32
Românii strâng cureaua și la restaurant: Nota de plată medie a scăzut cu 13%
32

3.247
FOTO|VIDEO O statuie cu Donald Trump și Jeffrey Epstein în postura din 'Titanic' a fost instalată, în semn de protest, în fața Capitoliului din Washington DC
3.247

44
16 persoane evacute dintr-un bloc, după ce în clădire s-a simţit miros de gaz
44

















Comentează