Unul dintre cei doi bărbaţi care au fost prinşi, miercuri, sub un tractor pe care îl reparau, în localitatea vasluiană Tupilaţi, a fost internat în stare gravă la secţia de terapie intensivă care aparţine de clinica ORL a Spitalului "Sfântul Spiridon" din Iaşi.
Şefa UPU din cadrul Spitalului "Sf. Spiridon" din Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat că bărbatul, în vârstă de 53 de ani, din Tupilaţi, a fost strivit la nivelul capului în timp ce repara un tractor într-o curte aflată în pantă.
"Pacientul a fost preluat de un echipaj SAJ Vaslui şi predat echipajului elicopterului SMURD Iaşi şi transportat în UPU de la Spitalul Sf. Spiridon, unde a fost evaluat cu ajutorul computerului tomograf şi tratat. El a suferit traumatism cranio-facial complex sever, traumatism ocular, amputaţie de ureche stângă, fracturi la nivelul maxilarului şi mandibulei, a fost protezat respirator. Din fericire, nu au existat alte leziuni cerebrale sau toraco-abdominale. Pacientul va rămâne internat la ATI - clinica ORL", a informat Cimpoeşu, citat de Agerpres.
Miercuri dimineaţă, doi bărbaţi au fost prinşi sub tractorul pe care îl reparau, în localitatea Tupilaţi din comuna vasluiană Găgeşti, una dintre victime fiind găsită inconştientă. La faţa locului au fost trimise două ambulanţe B2, una din oraşul Murgeni şi una de la staţia din municipiul Huşi.
Poliţiştii vasluieni au demarat cercetări în acest caz pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care s-a produs incidentul.
Iaşi: Unul dintre bărbaţii prinşi sub tractor, în Vaslui, internat în stare gravă la Spitalul Sf Spiridon
Explorează subiectul
Articole Similare

24
94 de persoane salvate de pe munte de Salvamont în ultimele 24 de ore
24

2.423
Votul care a încurcat presa: judecătorul care a fost împotriva legii pensiilor magistraților, dar nu a semnat nicio opinie separată
2.423

51
Intervenție în forță în miez de noapte: Trei ucraineni rătăciţi la 1.600 metri altitudine au fost recuperaţi de echipele Salvamont
51

2.889
Horia Brenciu, blocat în vacanță din cauza bombardamentelor. 'Cu câtă ușurință poate devia un război destinele oamenilor'
2.889

1.320
Alergările pe distanțe foarte lungi pot 'îmbătrâni' sângele. Ce arată un nou studiu
1.320

5.247
Adio, trecut! Martie 2026 aduce marea metamorfoză pentru 4 zodii alese de Univers
5.247

4.138
Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, reacție după anunțul privind moartea ayatollahului Ali Khamenei
4.138

1.307
Generația celor 47 de secunde: Cum ne-au fragmentat telefoanele puterea de concentrare
1.307

3.742
Horoscopul zilei de 2 martie 2026. Peștii primesc o veste bună. Află ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut
3.742

1.786
Lovitură în inima cămătarilor: Dobânzi uriașe și teroare pentru bani. Mai multe arestări la Cluj, într-un dosar de amploare
1.786

1.092
Cine a fost Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului: Putere, influență și conducere
1.092

107
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit cu un ierarh din Patriarhia Alexandriei la Mănăstirea Sfântul Cuvios Gherman
107

222
Racla cu un fragment din Moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena de la Mănăstirea Pantocrator ajunge spre închinare la Parohia Bădești din Argeș
222

















Comentează