Maramureșul se confruntă cu precipitații mixte, zăpadă proaspătă și polei pe drumuri. Utiliajele au împrăștiat 273 tone de material antiderapant pe sectoarele critice.
Marți s-au înregistrat precipitații mixte: ploaie, burniță și lapoviță. Condițiile au favorizat formarea poleiului. La munte a nins slab. Vântul a prezentat intensificări temporare de până la 54 km/h.
Cel mai rece a fost noaptea trecută și în această dimineață la stația meteo Iezer: -3 grade Celsius.
-1 grad Celsius s-a înregistrat în Pasul Prislop, Pasul Gutâi, Baia Mare, Baia Sprie, Ocna Șugatag, Târgu Lăpuș, Cavnic și Băiuț.
0 grade Celsius au avut Sighetu Marmației, Borșa, Moisei și Vișeu de Sus.
Stratul de zăpadă măsoară:
24 cm în Baia Borșa;
22 cm la Cavnic;
21 cm la stația meteo Iezer;
19 cm la Băiuț;
15 cm în Pasul Gutâi;
12 cm la Firiza;
7 cm la Târgu Lăpuș;
2 cm la Ocna Șugatag;
1 cm în Baia Mare și la Sighetu Marmației.
Gheața la malul râurilor
Gheața este prezentă la malul râurilor Vișeu, Vaser, Cisla, Ruscova, Cavnic, Iza, Mara și Firiza.
Pe sectoarele de drumuri naționale s-a acționat cu 14 utilaje. Au fost împrăștiate 91 tone de material antiderapant pe DN1C, E58, DN18, DN18B, DN17C, DN19 și pe varianta de ocolire a municipiului Baia Mare.
Angajații societății de drumuri județene au intervenit cu 17 utilaje. Au răspândit 182 tone de material antiderapant.
Cad precipitații mixte în județ, sub formă de lapoviță și ninsoare. La munte ninge. În zonele joase se semnalează ceață.
Condițiile meteorologice favorizează formarea poleiului. Majoritatea sectoarelor de drumuri publice au partea carosabilă acoperită cu un strat subțire, proaspăt de zăpadă.
Recomandările autorităților pentru șoferi
CJSU reamintește șoferilor despre obligativitatea echipării vehiculelor cu anvelope de iarnă la deplasarea pe drumurile acoperite cu gheață, zăpadă sau polei.
Vehiculele de tonaj trebuie să aibă în dotare lanțuri antiderapante pentru traversarea pasurilor montane din județ.
Informați-vă cu înainte de a pleca la drum cu privire la condițiile meteorologice și cele din trafic de pe traseul ales.
Conduceți preventiv. Adaptați permanent viteza. Păstrați o distanță de siguranță față de celelalte vehicule din trafic.
Evitați depășirile inutile, mai ales a coloanelor de mașini. Utilizați frâna de motor pentru reducerea vitezei. Folosiți permanent luminile de întâlnire.
Nu pătrundeți pe drumuri închise traficului rutier.
Cum va fi vremea
Miercuri, vremea se va răci față de ziua precedentă. Va fi în general închisă. Cerul va fi mai mult noros.
Pe arii extinse va ninge. Se va depune strat de zăpadă local de 10-15 cm, iar la munte în jur de 20-25 cm.
Local cantitățile de apă vor fi mai însemnate: 10-15 litri pe metru pătrat, iar la munte 20-25 litri pe metru pătrat.
Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, viscolind ninsoarea.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 și 2 grade, iar cele minime între -5 și -2 grade.






























Comentează