Agenţia Centrală de Informaţii a SUA (CIA) a acuzat Huawei, cel mai mare fabricant de echipamente de telecomunicaţii, că este finanţat de statul chinez, ceea ce ar putea implica riscuri de securitate pentru Marea Britanie dacă această ţară optează pentru tehnologia digitală şi conexiunile 5G, a informat sâmbătă publicaţia britanică The Times, transmit EFE şi Reuters potrivit Agerpres.
Cotidianul britanic citează informaţii CIA potrivit cărora gigantul chinez, care are ambiţia de a furniza tehnologie reţelelor de telefonie mobilă 5G din Marea Britanie, ar fi primit bani provenind de la sucursale ale aparatului de securitate al statului chinez. Potrivit The Times, documentele puse la dispoziţia Marii Britanii de către CIA dovedesc că Huawei a primit fonduri care proveneau de la Armata Populară de Eliberare, de la Comisia de Securitate Naţională a Chinei şi de la reţeaua de informaţii statale din China.
La începutul anului, SUA au transmis aceste informaţii Marii Britanii, Australiei, Noii Zeelande şi Canadei, adică partenerii săi cu care are o alianţă în domeniul serviciilor secrete (aşa-numitul "Five Eyes Club").
Cotidianul britanic a subliniat că, potrivit legii, în China, companiile sunt obligate să coopereze cu sucursalele de securitate, fapt ce îi face pe criticii acestui sistem să se teamă de posibilitatea instalării unui sistem de acces la software "pe uşa din spate", ceea ce ar permite spionarea sau alterarea comunicaţiilor britanice.
La viitorul Consiliu de Securitate Naţională, guvernul britanic intenţionează să-şi revizuiască planurile de a introduce pe teritoriul său tehnologia 5G, scrie EFE, care adaugă că această revizuire are drept obiectiv "să se asigure că nimeni (nicio companie din domeniul telecomunicaţiilor) nu devine mult prea puternică".
În acest sens, The Times aminteşte că, luna trecută, centrul de cibersecuritate naţională din Marea Britanie, GCHQ, a avertizat că guvernul de la Londra va avea dificultăţi în a gestiona riscurile de securitate reprezentate de compania chineză după ce a detectat "probleme semnificative şi îngrijorătoare" la software-ul său din Marea Britanie.
În paralel, o sursă din serviciile de informaţii ale SUA a declarat că agenţiile nord-americane cred că Ministerul Securităţii Naţionale din China - principala organizaţie de spionaj, potrivit EFE - a aprobat finanţarea Huawei de către guvernul chinez. Din acest motiv - a adăugat sursa citată - a-i permite Huawei să vândă tehnologie 5G oricărui membru al aşa-numitului "Five Eyes Club" este "problematic", deoarece China "are legi în domeniul informaţiilor şi al securităţii naţionale care obligă companiile să ajute armata chineză".
La rândul său, Huawei a insistat că este o companie privată, independentă de orice fel de influenţă a guvernului chinez, şi a negat de nenumărate ori că ar putea reprezenta un risc pentru securitate. Gigantul chinez, al cărui sediu central se află în oraşul Shenzhen, susţine că statul chinez nu i-a cerut niciodată să colecteze informaţii şi că, mai mult, o solicitare în acest sens ar fi "respinsă în mod categoric".
Cât despre dezvăluirile din The Times, un reprezentant al companiei a declarat că Huawei "nu comentează acuzaţii fără fundament cu dovezi zero de la surse anonime". Nici CIA şi nici agenţiile chineze pentru securitatea statului nu au răspuns solicitărilor de a comenta informaţiile, scrie Reuters.
Huawei este finanţată de statul chinez, avertizează CIA
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

11
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
11

1.139
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
1.139

1.602
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
1.602

38
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
38

723
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
723

45
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
45

1.384
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
1.384

51
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
51

1.706
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.706

3.064
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
3.064

3.492
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
3.492

3.284
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
3.284

73
Atac israelian în Liban - Beirutul vorbește despre cadre medicale ucise
73
















Comentează