Un număr de şase agenţi economici din Harghita au solicitat până în prezent Direcţiei de Sănătate Publică vaccinarea anti-COVID-19 a angajaţilor care doresc, până în prezent fiind imunizaţi astfel 200 dintre aceştia.
Directoarea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Harghita, dr. Tar Gyongyi, a declarat, pentru AGERPRES, că deja au fost vaccinaţi angajaţi de la o firmă din Miercurea Ciuc, dar şi de la firme din Odorheiu Secuiesc, săptămâna viitoare urmând să se deplaseze o echipă DSP şi la fabrica de bere din Sânsimion, pentru imunizarea angajaţilor care doresc şi a aparţinătorilor lor.
Vaccinarea se face fie la sediile firmelor, dacă există spaţii corespunzătoare pentru acest lucru, fie la centrele de vaccinare apropiate.
Potrivit sursei citate, până în prezent, de la trei agenţi economici din Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc s-au vaccinat aproximativ 200 de persoane, printre acestea numărându-se şi angajaţi ai unei unităţi HORECA.
Dr. Tar a precizat că Primăria din Odorheiu Secuiesc s-a implicat foarte mult în popularizarea către agenţii economici a acestei posibilităţi ca angajaţii să se vaccineze la sediile firmelor în cauză.
De altfel, purtătorul de cuvânt al Primăriei Odorheiu Secuiesc, Zörgő Noémi, a declarat, pentru AGERPRES, că municipalitatea a decis să fie motorul acestei campanii, în contextul în care în fiecare zi de înregistrează cazuri noi, iar rata de incidenţă în oraş depăşeşte 3 la mia de locuitori.
"Am decis, ca şi primărie, să fim motor în campania aceasta. Noi am scris firmelor din Odorhei şi împrejurimi, noi trimitem adresele la DSP, noi comunicăm cu centrele de vaccinare şi astfel am decis că mai bine facem noi. Dacă pentru zece persoane (se solicită n.red.), pentru zece persoane (ne deplasăm n.red.), dar oricum merită", a spus Zörgő Noémi.
Aceasta a arătat că, la începutul săptămânii, toţi angajaţii unei unităţi din domeniul HORECA au fost vaccinaţi cu cel puţin o doză, aceştia alegând să se imunizeze cu serul AstraZeneca, pentru a arăta că este sigur, dar şi pentru că patronii unităţii au fost vaccinaţi cu acesta.
De asemenea, urmează ca echipe mobile de la centrele de vaccinare din oraş să se deplaseze, în zilele următoare, şi la sediile altor firme, dar şi la Primăria din oraş, unde sunt imunizaţi circa 35% dintre angajaţi.
Datele furnizate de Instituţia Prefectului arată că, miercuri, incidenţa numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus este de 1,00 la o mie de locuitori, în ultimele 24 de ore fiind înregistrate 19 cazuri noi, iar 68 de pacienţi fiind declaraţi vindecaţi.
Harghita: Şase agenţi economici din judeţ au solicitat până în prezent vaccinarea anti-COVID-19 a angajaţilor
Articole Similare

24
94 de persoane salvate de pe munte de Salvamont în ultimele 24 de ore
24

2.423
Votul care a încurcat presa: judecătorul care a fost împotriva legii pensiilor magistraților, dar nu a semnat nicio opinie separată
2.423

51
Intervenție în forță în miez de noapte: Trei ucraineni rătăciţi la 1.600 metri altitudine au fost recuperaţi de echipele Salvamont
51

2.889
Horia Brenciu, blocat în vacanță din cauza bombardamentelor. 'Cu câtă ușurință poate devia un război destinele oamenilor'
2.889

1.320
Alergările pe distanțe foarte lungi pot 'îmbătrâni' sângele. Ce arată un nou studiu
1.320

5.247
Adio, trecut! Martie 2026 aduce marea metamorfoză pentru 4 zodii alese de Univers
5.247

4.138
Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, reacție după anunțul privind moartea ayatollahului Ali Khamenei
4.138

1.307
Generația celor 47 de secunde: Cum ne-au fragmentat telefoanele puterea de concentrare
1.307

3.742
Horoscopul zilei de 2 martie 2026. Peștii primesc o veste bună. Află ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut
3.742

1.786
Lovitură în inima cămătarilor: Dobânzi uriașe și teroare pentru bani. Mai multe arestări la Cluj, într-un dosar de amploare
1.786

1.092
Cine a fost Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului: Putere, influență și conducere
1.092

107
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit cu un ierarh din Patriarhia Alexandriei la Mănăstirea Sfântul Cuvios Gherman
107

222
Racla cu un fragment din Moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena de la Mănăstirea Pantocrator ajunge spre închinare la Parohia Bădești din Argeș
222

















Comentează