Mişcarea islamistă Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, a cedat miercuri Autorităţii Palestiniene, care deţine controlul în Cisiordania, punctul de trecere dintre enclava palestiniană şi Egipt, informează AFP, potrivit agerpres.ro.
Nazmi Mouhanna, responsabil principal pentru punctele de frontieră al Autorităţii Palestiniene şi omologul său din partea Hamas au semnat acordul ce permite transferarea responsabilităţii, considerat un test pentru acordul de reconciliere palestiniană încheiat luna trecută.
La un alt punct de control, între Fâşia Gaza şi Israel, un fotograf al AFP a observat instalaţii ale Hamas destructurate.
La terminalul Rafah de la frontiera cu Egiptul, erau arborate drapele palestiniene şi egiptene, alături de fotografii de mari dimensiuni cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, şi liderul egiptean Abdel Fattah al-Sissi.
Hicham Adwan, directorul de informaţii pentru punctele de trecere al Hamas, a declarat pentru AFP că angajaţii Autorităţii Palestiniene vor prelua controlul total la frontieră.
În termenii acordului negociat de Egipt, Autoritatea Palestiniană, entitatea recunoscută pe plan internaţional şi care ar prefigura un stat palestinian independent, ar urma să preia controlul total asupra Gaza.
Hamas a luat puterea prin forţă în Fâşia Gaza în iunie 2007, în urma unui cvasi-război civil cu membrii Fatah, rivalul său politic.
Acest transfer de control este considerat un test serios pentru reconciliere, după nenumăratele eşecuri în a surmonta zece ani de disensiuni. El este considerat esenţial şi pentru uşurarea blocadei egiptene şi israeliene, şi prin urmare pentru atenuarea lipsurilor suferite de populaţia din Gaza.
Hamas cedează Autorităţii Palestiniene controlul asupra punctului de trecere cu Egiptul
Explorează subiectul
Articole Similare

1.148
VIDEO Imagini dramatice: Centrul istoric al unui vechi și superb oraș din Italia se prăbușește, după ce muntele efectiv s-a rupt
1.148

26
Proteste în Iran: Peste 6.000 de oameni au murit, potrivit unui ONG
26

2.121
Gafă uriașă la Moscova: Rusia recunoaște din greșeală că Ucraina a scufundat nava-amiral 'Moskva'
2.121

54
Haos în SUA din cauza vremii extreme: furtuna de gheață provoacă pene masive de electricitate
54

1.027
VIDEO Noapte de groază în Ucraina: Rusia a atacat cu 165 de drone - copii printre răniți și pagube majore
1.027

1.155
Ursula von der Leyen: Acordul istoric UE–India arată că există o alternativă într-o lume fragmentată
1.155

44
Emmanuel Macron îi va primi miercuri pe șefa guvernului danez și pe premierul Groenlandei
44

2.353
Nici Groenlanda nu mai știe ce vrea cu adevărat Donald Trump. Autoritățile infirmă declarațiile SUA referitoare la existența unui acord
2.353

2.945
Cutremur în fotbalul internațional: Jucători arestați într-un dosar de trucare și spălare de bani - 17 persoane reținute
2.945

3.928
Zelenski este îngrozit de forța armatei Rusiei de a trimite ”carne de tun”: Câți soldați ar trebui să elimine lunar, pentru ca rușii să rămână fără resurse
3.928

5.444
VIDEO Franța vine cu un răspuns categoric, după afirmațiile controversate ale șefului NATO: Europa nu se poate apăra singură
5.444

3.671
O descoperire recentă făcută în China schimbă jocul, în bătălia pentru cea mai râvnită resursă a omenirii
3.671

80
Raport: Lupta împotriva antisemitismului în Europa, împiedicată de 'lacune' în înregistrarea incidentelor
80

















Comentează