Ministrul francez al afacerilor externe, Jean-Noël Barrot, a răspuns la declaraţiile secretarului general al NATO, Mark Rutte, potrivit cărora Europa nu se poate apăra fără ajutorul Statelor Unite, contrazicându-l şi afirmând că europenii „pot şi trebuie” să-şi asume propria apărare, acest lucru fiind dorit chiar de Statele Unite, relatează AFP, informează News.ro.
Franța: Europa trebuie să-și asume responsabilitatea
„Nu, dragă Mark Rutte. Europenii pot şi trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru propria securitate”, a declarat luni seara ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot, ca răspuns la declaraţiile secretarului general al NATO, potrivit cărora Europa nu se poate apăra fără ajutorul Statelor Unite.
„Chiar şi Statele Unite sunt de acord cu acest lucru. Există pilonul european al NATO”, a adăugat şeful diplomaţiei franceze într-o postare pe X în care preia discursul lui Mark Rutte.
Mark Rutte: Europa nu se poate apăra singură
Europa nu se poate apăra singură, fără ajutorul Statelor Unite, au nevoie una de cealaltă, a afirmat luni secretarul general al NATO, Mark Rutte, în faţa Parlamentului European la Bruxelles. „Şi dacă cineva mai crede aici că Uniunea Europeană, sau Europa în ansamblu, se poate apăra fără Statele Unite, continuaţi să visaţi. Nu puteţi. Noi nu putem, avem nevoie unul de celălalt”, a insistat el în faţa eurodeputaţilor.
Mark Rutte a explicat că, dacă europenii ar dori cu adevărat să construiască o nouă alianţă defensivă, fără Statele Unite, aceasta le-ar costa nu 5%, ci 10% din produsul intern brut (PIB), fiind necesar, de asemenea, să se doteze cu o capacitate proprie de descurajare nucleară.
„Asta costă miliarde şi miliarde de euro. Şi, în acest scenariu, aţi pierde garantul suprem al libertăţii noastre, şi anume umbrela nucleară americană. Aşadar, mult noroc!”, le-a spus el europarlamentarilor, în cadrul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri.






























Comentează