Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanţă de urgenţă potrivit căreia i se permite Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP) accesul la dosarele profesionale ale funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, prin intermediul Sistemului electronic naţional de evidenţă a ocupării în sectorul public.
Potrivit unui comunicat de presă, Codul administrativ prevede că ANFP realizează evidenţa şi managementul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici.
"Prin ordonanţa de urgenţă aprobată, se completează cadrul normativ astfel încât să permită Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici accesul la dosarele profesionale ale funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, prin intermediul Sistemului electronic naţional de evidenţă a ocupării în sectorul public, în conformitate cu prevederile art.411 din OUG nr. 57/2019. Cadrul de competenţe propus prin prezentul act prezintă o abordare unitară pentru funcţiile publice şi tipurile de posturi din administraţia publică, având ca scop armonizarea, clarificarea şi facilitarea coordonării proceselor de resurse umane, prin abordarea bazată pe competenţe. Existenţa unui cadru de competenţe unic permite proiectarea pe baza aceloraşi valori şi dezvoltarea competenţelor într-un mod clar şi unitar. Pentru claritatea reglementării, prin acest act normativ se propune (...) că Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici avizează cadrele de competenţe specifice, elaborate de autorităţile şi instituţiile publice, în condiţiile legii", se arată în comunicat.
Guvernul a modificat prin OUG Codul Administrativ: ANFP, acces la dosarele profesionale ale funcționarilor
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

8.185
UPDATE Tragedie la metrou Piața Unirii 2: o persoană a murit după ce s-a aruncat în fața trenului
8.185

4.304
CSM respinge numirea Cristinei Chiriac ca procuror general: aviz negativ cu 5 voturi împotrivă
4.304

3.995
Experții avertizează asupra unor analgezice populare care îți pot afecta grav sănătatea, fără să simți niciun simptom
3.995

101
Câine de companie tranchilizat chiar lângă stăpânul său: Intervenția ecarisajului a ajuns în ancheta poliției
101

20
VIDEO Școala nu este o închisoare. Despre limitele morale ale publicității (Opinie)
20

4.413
Cine plătește amenda dacă nu porți centura în mașină. Explicațiile Poliției Rutiere pentru șoferi și pasageri
4.413

49
Originea și semnificația expresiei „Să moară Gibilan"
49

120
Microsoft cere tuturor utilizatorilor Windows să își repornească computerele imediat
120

46
Prinde contur Autostrada Sibiu-Pitești: Lucrări în desfășurare la 15 structuri
46

1.924
Lovitură de 90.000 de euro într-o 'țeapă' cu monede de aur
1.924

33
Românii strâng cureaua și la restaurant: Nota de plată medie a scăzut cu 13%
33

3.383
FOTO|VIDEO O statuie cu Donald Trump și Jeffrey Epstein în postura din 'Titanic' a fost instalată, în semn de protest, în fața Capitoliului din Washington DC
3.383

45
16 persoane evacute dintr-un bloc, după ce în clădire s-a simţit miros de gaz
45

















Comentează