Fostul fotbalist Pavel Badea va candida din partea PNL la Primăria Craiovei, a anunţat copreşedintele liberalilor Alina Gorghiu.
"Pentru Craiova avem un candidat pentru primărie şi foarte bun. Atunci când a ieşit USL s-au pus sondaje de opinie şi Olguţa Vasilescu a ieşit puţin peste el. (...) Avem un candidat foarte bun şi iubit de comunitate: Pavel Badea, fotbalist", a spus Gorghiu, marţi seară, la B1 TV.
Ea a precizat că la Iaşi s-au înscris în cursa internă pentru alegerile locale opt candidaţi, la Cluj - trei: Emil Boc, Mihai Seplecan şi Marius Nicoară; la Constanţa - tot trei candidaţi, însă nu a dorit să le precizeze numele.
Gorghiu a explicat că primarii PNL aflaţi în funcţie au drept de preemţiune, mai puţin cei care au probleme cu legea, rapoarte de incompatibilitate sau hotărâre judecătorească.
Copreşedintele PNL a afirmat că nu s-a luat nicio decizie în sensul primirii unor primari care au plecat la alte partide.
"Voi discuta, pentru că am văzut nişte declaraţii, în opinia mea hazardate, la Suceava acest aspect, dar, dacă vă uitaţi la candidaturile asumate până în acest moment de filiale, nu veţi vedea cazuri revoltătoare", a spus Gorghiu. AGERPRES
Gorghiu: Fostul fotbalist Pavel Badea va candida la Primăria Craiova
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

0
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
0

1.114
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
1.114

51
VIDEO A murit Grigore Zanc, primul prefect al județului Cluj după 1989
51

90
Ciucu s-a întâlnit cu Robert Negoiță.Cei doi au discutat colaborarea în proiectele de infrastructură
90

1.180
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.180

1.821
VIDEO Bolojan și Zelenski au bătut palma la București: drone cu expertiză ucraineană ar putea fi produse în România
1.821

65
Guvernul aprobă OUG pentru transferul a 1.034 de baze sportive și tabere către autoritățile locale
65

2.153
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
2.153

1.634
Adrian Câciu cere PSD să îl schimbe pe Bolojan din funcția de premier: Fără el, România ar arăta mult mai bine
1.634

2.716
Ministrul Muncii îi răspunde lui Ilie Bolojan după ce premierul i-a cerut să găsească soluții: 'Eu i-am prezentat acel raport'
2.716

5.070
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
5.070

2.202
„Suntem umiliți și jecmăniți! E rea-credință din partea Guvernului” - Primarii comunelor au cerut Palatului Victoria promisiuni de finanțare
2.202

3.908
VIDEO Nicușor Dan transmite un mesaj după ce românii s-au isterizat din cauza trupelor americane din România: E o falsă ipoteză! Zelenski: Iranul e aliatul Rusiei
3.908

















Comentează