Fostul primar al Iașiului, Ionel Onofraș, a fost condamnat definitiv la aproape 20 de ani de închisoare pentru viol și agresiune sexuală asupra unor minore. Decizia a fost pronunțată miercuri, 15 aprilie, de Curtea de Apel Iași și confirmă pedeapsa stabilită în primă instanță.
Hotărârea este definitivă, iar fostul edil urmează să fie încarcerat pentru executarea pedepsei.
Decizie definitivă: condamnarea rămâne, instanța face doar ajustări tehnice
Potrivit soluției publicate de instanță, judecătorii au admis parțial apelul formulat de inculpat, însă au menținut condamnarea.
„Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii (…) Definitivă”, se arată în hotărârea Curții de Apel Iași.
Singura modificare vizează restituirea unor dispozitive ridicate în timpul perchezițiilor – telefoane și harduri externe.

Abuzurile ar fi avut loc în timpul unor ședințe foto
Anchetatorii au stabilit că agresiunile sexuale ar fi avut loc în timpul unor ședințe foto organizate de Ionel Onofraș.
Fostul primar, în vârstă de 67 de ani și fotograf de profesie, ar fi abuzat mai multe minore pe care le-a invitat în atelierul său sub pretextul unor sesiuni foto.
Acesta a fost reținut în martie 2022, iar prima sentință a fost pronunțată în august 2025.
Dosar cu detalii cutremurătoare: zeci de minore, imagini intime
Cazul este cu atât mai grav cu cât, în timpul anchetei, procurorii au descoperit în calculatorul lui Onofraș imagini cu 29 de minore în ipostaze intime.
Cu toate acestea, doar cinci dintre fete au rămas părți vătămate în dosarul penal.
În paralel, fostul edil a fost trimis în judecată și pentru pornografie infantilă, iar într-un alt dosar este cercetat pentru viol, în legătură cu alte victime minore.
Primul primar după Revoluție
Ionel Onofraș a fost primul primar al Iașiului după Revoluția din 1989, conducând municipalitatea pentru o scurtă perioadă, între decembrie 1989 și februarie 1990, insă a rămas ca o figură emblematică tocmai datorită rolului său imediat după căderea comunismului.





























Comentează