Gheorghe Fodoreanu, fost vicepreşedinte al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), propune vouchere de vacanţă comune România - Republica Moldova, care ar asigura integrarea dintre potenţialul turistic şi economic al celor două ţări.
Totodată, Fodoreanu, care a fost şi preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), speră ca decizia privind voucherele de vacanţă să fie implementată de către Guvernul României pe o perioadă de timp lungă, de minimum cinci ani.
"Integrarea conceptului de vouchere de vacanţă între cele două ţări surori, România şi Republica Moldova, ar putea avea două etape. În primul rând, voucherele de vacanţă emise în ţara noastră să aibă valabilitate la decontare şi pentru Republica Moldova. În a doua etapă, şi Republica Moldova ar urma să introducă acest concept al voucherelor de vacanţă, deci în acest caz am vorbi de un drum ceva mai lung. Cred că printr-un dialog permanent dintre ministerele de resort ale celor două ţări, s-ar putea implementa cu rapiditate acest concept. O astfel de alianţă şi decizie comună ar contribui esenţial la dezvoltarea relaţiilor economice dintre ţările noastre. Până la urmă, vorbim aceeaşi limbă şi avem istorie comună", a subliniat sursa citată într-un comunicat transmis joi AGERPRES.
Potrivit acestuia, fluxul turistic dintre cele două ţări s-a dezvoltat mult în ultimii zece ani.
"Turiştii moldoveni cunosc de mai mult timp potenţialul turistic al României, venind la nivelul a zeci de mii pe an şi alegând Slănic Moldova, zona de turism rural Bran - Moieciu, staţiunile de pe Valea Prahovei dar şi circuite. Însă, de la un timp şi românii merg ceva mai mult în Republica Moldova, petrecând weekend-uri cu familia, alegând facilităţile balneoclimaterice din zona Cahul, city break-uri în Chişinău sau circuite tematice vitivinicole ori cultural - religioase", se mai precizează în comunicat.
Potrivit lui Fodoreanu, utilizarea voucherelor de vacanţă în Republica Moldova ar mări baza de structuri de cazare din cadrul programului şi ar determina şi creşterea numărului de turişti moldoveni care vin în ţara noastră.
Gheorghe Fodoreanu este unul dintre primii promotori ai colaborării turistice dintre România şi Republica Moldova. În 2006, a contribuit decisiv la semnarea unui acord de parteneriat între Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) din Romania şi ANAT din Republica Moldova.
"Ideea utilizării reciproce a voucherelor de vacanţă ar susţine evoluţia actuală a relaţiilor politice, economice, culturale şi sociale dintre România şi Republica Moldova, care sunt din ce în ce mai apropiate şi dinamice", se mai spune în comunicat.
Gheorghe Fodoreanu, fost vicepreşedinte al FPTR, propune vouchere de vacanţă comune România - Republica Moldova
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

326
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
326

20
Meta analizează un plan de concedieri masive pe fondul creşterii costurilor cu infrastructura pentru inteligenţa artificială
20

32
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
32

1.474
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.474

1.339
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.339

37
Economia SUA a crescut mult mai lent decât se estima în ultimele trei luni ale anului 2025, în timp ce inflaţia de bază a accelerat la începutul lui 2026
37

27
Bursele europene au închis vineri în scădere, investitorii continuând să evalueze impactul conflictului din Orientul Mijlociu asupra creşterii economice globale
27

4.176
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
4.176

18
Premierul Republicii Moldova cere instituțiilor reducerea cu 20% a cheltuielilor de transport în contextul scumpirii carburanților
18

1.684
'Le dăm 100 de lei, la fel ca Ceauşescu': Un economist arată adevărul din spatele măsurii adoptate de Guvern privind veniturile românilor
1.684

20
OMV Petrom se implică în explorarea gazelor din sectorul bulgăresc al Mării Negre
20

34
'TraceMap': Noua tehnologie AI a Comisiei Europene care combate fraudele alimentare
34

3.232
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
3.232
















Comentează