Ministerul de Finanţe din Germania se aşteaptă ca veniturile din taxe să fie în 2019 cu patru miliarde de euro mai ridicate decât s-a estimat anterior, ceea ce arată că încetinirea economiei nu afectează încă situaţia finanţelor publice, a informat publicaţia Der Spiegel, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Un purtător de cuvânt al Guvernului a refuzat să comenteze articolul şi a reafirmat că politica autorităţilor germană este de menţinere a unui buget echilibrat.
Luna aceasta, ministrul de Finanţe, Olaf Scholz, a dat asigurări că Germania intenţionează să-şi îndeplinească obiectivul privind un buget echilibrat şi să-şi majoreze cheltuielile fără a face noi datorii. De asemenea oficialul german a declarat că Executivul va folosi toate opţiunile fiscale în cazul unei crize economice.
Germania, cea mai mare economie europeană, s-a contractat în trimestrul doi şi mulţi economişti se aşteaptă la un declin şi în trimestrul trei, ceea ce ar duce la o recesiune tehnică.
Încrederea investitorilor în economia Germaniei s-a menţinut în octombrie la un nivel similar cu cel din septembrie, la 94,6 puncte, iar economia germană ar urma să crească moderat în ultimele trei luni din 2019, după declinul uşor din trimestrele precedente, arată rezultatele unui studiu al Institutului de cercetare economică Ifo din Munchen.
"Economia Germaniei se stabilizează", a apreciat preşedintele Ifo, Clemens Fuest.
De asemenea economistul Ifo, Klaus Wohlrabe, a declarat pentru Reuters: "Tendinţa de scădere din industria germană, care este puternic expusă la fluctuaţiile din comerţul global, s-a oprit deocamdată. Dar incertitudinile legate de Brexit rămân ridicate".
Indicele Ifo privind aşteptările oamenilor de afaceri a crescut în octombrie la 95,1 puncte, de la 90,9 puncte în septembrie.
Şi zona euro se confruntă cu o încetinire, ceea ce a determinat BCE să reia măsurile de stimulare a economiei. Luna trecută, Banca Centrală Europeană a anunţat relansarea programului de relaxare cantitativă (QE), achiziţionând lunar obligaţiuni în valoare de 20 de miliarde de euro (22 de miliarde de dolari), începând cu 1 noiembrie. Acesta program se va derula atât timp cât va fi necesar, pentru a întări impactul politicilor BCE, şi se va încheia cu puţin timp înainte ca BCE să înceapă majorarea ratelor dobânzilor.
Germania va înregistra în 2019 venituri din taxe mai ridicate decât s-a estimat anterior
Explorează subiectul
Articole Similare

45
Alertă în sistemul bancar indian: IDFC First Bank sesizează poliția după o posibilă fraudă de 65 milioane dolari
45

53
Oficial elvețian avertizează: Taxele impuse de Donald Trump ar putea rămâne în vigoare pe termen lung
53

30
Beijingul cere Washingtonului să elimine taxele vamale, după hotărârea Curții Supreme a SUA
30

4.338
Se intră în faza finală a mega tranzacției care va domina piața din România: Se naște un adevărat colos al livrărilor
4.338

3.172
Cel mai mare producător de alimente din lume nu vrea să mai producă înghețată: Motivul din spatele curioasei decizii
3.172

2.451
USR vrea modificarea Codului Fiscal: Ce se întâmplă când firmele depășesc plafonul de TVA
2.451

2.057
Prăpastie salarială în România: Județele unde salariile nu depășesc 4.000 de lei pe lună. Topul salarial e dominat de industria cea mai amenințată de AI
2.057

796
Postul Paștelui începe cu prețuri de coșmar: legumele și fructele au ajuns mai scumpe decât carnea
796

69
Ministrul Finanţelor: Nu avem această ipoteză de creştere a TVA-ului pentru 2026. Nu avem alte taxe proiectate pentru acest an
69

983
Mircea Abrudean susține că România este pe ultima sută de metri cu aderarea la OCDE. Când vom avea şi decizia politică de aderare
983

949
VIDEO Ministrul Finanțelor, despre majorarea pensiilor: "Este prematur să discutăm despre dezgheţarea pensiilor"
949

127
Nazare: Noi nu am spus, în urmă cu şase luni, când am preluat guvernarea, că inflaţia va scădea brusc. Am spus că va dura cel puţin un an până când vor apărea primele semne. Şi undeva în această vară, în iulie-august, vom avea o scădere a inflaţiei
127

1.356
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a explicat principalele ținte din pachetul de relansare economică: Este gândit până în 2032!
1.356

















Comentează