Cancelarul german Olaf Scholz a declarat marţi că este posibil ca războiul din Ucraina să nu fie unul scurt, ci ''o confruntare mai îndelungată'', motiv pentru care Uniunea Europeană trebuie să evite măsuri nesustenabile pe termen lung, cum ar fi un embargou energetic împotriva Rusiei, consemnează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Sancţiunile impuse până în prezent Rusiei după invazia acesteia în Ucraina sunt concepute în aşa fel încât să provoace economiei ruse cât mai multe daune posibil şi în acelaşi timp să fie cât mai ''suportabile'' pentru ţările europene, a declarat Scholz la Berlin, la o conferinţă de presă comună cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola.
Cancelarul german a semnalat totodată că Germania nu este singura ţară care depinde de Rusia pentru aprovizionarea cu gaze naturale sau cărbune, dar a estimat că dacă UE îşi va atinge obiectivul diversificării surselor de energie rezultatul va fi similar cu cel al unui embargou energetic împotriva Rusiei.
''Trebuie să cumpărăm energie de la amici, nu de la inamici; în caz contrar plătim războiul'', a spus la rândul ei Metsola, admiţând că la ora actuală nu toate ţările europene sunt în situaţia de a se putea lipsi de importurile din Rusia.
''Agenda verde nu mai este abordată doar din perspectiva climei, ci şi din cea a securităţii'', a adăugat preşedinta Parlamentului European.
Pentru a reduce dependenţa faţă de resursele energetice ruseşti, guvernul german are în vedere diversificarea surselor de import şi construirea de noi terminale pentru gaze naturale lichefiate (GNL) - deşi aceste gaze sunt mai scumpe - şi constituirea de rezerve strategice de gaze şi cărbune pentru iarna următoare.
Germania joacă la două capete în conflictul din Ucraina - Olaf Scholz îndeamnă la reținere în sancțiunile la adresa Rusiei
Explorează subiectul
Articole Similare

947
'Nu mi-am propus, dar am devenit călău': mărturia unui român de 21 de ani care a ucis ruși în luptele din Ucraina
947

2.114
Se complică situația dosarelor Epstein: Regele Charles rupe tăcerea și intervine direct în miezul scandalului, care îl privește pe fratele său
2.114

97
Ministrul de externe ungar depune plângere penală împotriva liderului partidului de opoziţie Tisza pentru defăimare publică
97

7.225
Emmanuel Macron avertizează că SUA vor ataca Europa în lunile următoare: 'Administrația Trump este deschis anti-europeană și urmărește dezmembrarea UE'
7.225

5.873
Detaliul tulburător observat pe casca unui competitor ucrainean de la Jocurile Olimpice: a fost interzisă pe loc
5.873

3.342
VIDEO Ilie Bolojan se justifică în fața primarilor, care au venit la București extrem de nervoși: Nu vreau să creez așteptări prea mari
3.342

55
Premierul britanic Keir Starmer refuză demisia în urma cazului Mandelson–Epstein
55

91
Cel puțin 27 de arestări după ciocnirile de la protestul împotriva vizitei preşedintelui israelian în Australia
91

31
Papa Leon a trimis 80 de generatoare și materiale medicale în Ucraina
31

4.745
Un fost consilier al premierilor români spune ce alții doar sugerează: Unirea Moldovei cu Romania e deja în desfășurare
4.745

2.039
Moscova trasează linia roșie: Fără interesele Rusiei pe primul loc, pacea este imposibilă
2.039

4.440
VIDEO Donald Trump aruncă în aer relațiile cu Canada: Blochează un proiect uriaș și anunță negoieri extrem de dure
4.440

31
Premierul Republicii Moldova Alexandru Munteanu se întâlnește cu președintele Zelenski la Kiev
31

















Comentează