BVB, în creştere la o oră de la debutul şedinţei de tranzacţionare de marţi

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 10-02-2026 12:51

Article thumbnail

Sursă foto: economica.net

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a început în creştere şedinţa de marţi, iar rulajul se cifra la 16,8 milioane de lei (3,3 milioane euro), după o oră de la debutul şedinţei.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,36%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, consemna o creştere tot de 0,36%, scrie Agerpres.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a majorat cu 0,34%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, urca cu 0,18%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra o apreciere de 0,35%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, una de 0,30%.

Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Prefab (+10,71%), Condmag (+3,7%) şi Casa de Bucovina Club de Munte (+3,09%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile AETA (-3,51%), Evergent Investments (-2,26%) şi Farmaceutica Remedia (-1,75%).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri