Grupul rus Gazprom se aşteaptă să livreze primele cantităţi de gaze naturale prin conducta TurkStream în ultima parte a lunii decembrie 2019, a declarat marţi vicepreşedintele Gazprom, Oleg Aksyutin, transmite Itar Tass potrivit Agerpres.
Conducta TurkStream, construită în prezent între Rusia şi Turcia via Marea Neagră, face parte din eforturile Rusiei de a ocoli Ucraina în livrările sale de gaze naturale spre Europa.
"Cu privire la TurkStream, ne aşteptăm ca livrarea de gaze naturale să înceapă până la 31 decembrie. Este clar că porţiunea offshore este gata. Porţiunea onshore este gata în proporţie de 100% pe partea rusă şi în proporţie de aproximativ 73,5% pe partea turcă. Estimăm că în noiembrie vom fi gata în totalitate astfel că livrările vor putea începe în ultima parte a lunii decembrie", a spus Aksyutin la o conferinţă de presă organizată la Sankt Petersburg.
Prima linie a conductei TurkStream, cu o capacitate de 15,75 miliarde metri cubi pe an, va aproviziona piaţa locală din Turcia. Cea de-a doua linie, cu o capacitate similară, ar urma să fie destinată aprovizionării clienţilor din Europa de Sud-Est.
Grupul rus Gazprom trebuie să aleagă una din cele două posibile rute pentru cea de-a doua linie a TurkStream: prin Bulgaria sau Grecia. Până acum, gigantul rus nu a anunţat în mod oficial dacă a selectat vreuna dintre cele două rute.
Gazoductul TurkStream ar putea deveni operaţional la finele acestui an
Explorează subiectul
Articole Similare

13
Facturi mai mici la gaze pentru români? Ce spune șeful ANRE despre noua plafonare
13

410
România pierde miliarde fără euro: cât plătesc românii în plus la rate și taxe și costul uriaș pentru că rămânem în afara zonei euro
410

20
Romprest acuză Primăria Sectorului 1 de 'denunțare unilaterală' a contractului de salubrizare
20

7
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii
7

1.109
ANPC a amendat mii de firme în doar 5 zile. Nereguli grave descoperite în toată țara: mucegai, produse expirate și igienă precară
1.109

23
ANPIS încurajează consumatorii vulnerabili să solicite tichetul de 50 de lei pentru energie
23

938
România apasă pedala pe verde: Bugetul pe 2025, etichetat integral după criterii climatice
938

36
Ucraina ar putea primi împrumut de la FMI în valoare de 8,1 miliarde de dolari
36

34
Motorul american încetinește: Economia SUA a crescut cu 2,2% în 2025, sub ritmul de 2,8% din 2024
34

2.050
Românii și bulgarii plătesc cel mai mic impozit din Europa. Țara care taxează cu 60,5%
2.050

38
Investiție-mamut în vaccinuri antigripale de nouă generație: CE scoate din 'buzunar' 225 de milioane de euro
38

69
APIA a autorizat la plată aproape 127 de milioane de lei pentru trei intervenţii din Campania 2025
69

97
Un convoi internaţional cu ajutor umanitar, ”Nuestra América”, susţinut de către Greta Thunberg, urmează să sosească în martie în Cuba
97

















Comentează