Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat marţi, la Parlament, că nu a făcut altceva decât să exprime public într-o emisiune de televiziune relaţia pe care Primăria generală şi primăriile de sector o au cu unii reprezentanţi ai Guvernului.
"L-am sunat pe domnul preşedinte Liviu Dragnea, am vorbit în cursul serii trecute. M-a întrebat şi domnia sa ce s-a întâmplat, de ce este această situaţie tensionată în mass media şi de ce unii dintre colegii noştri au reacţionat la cele afirmate de mine. I-am spus şi acum domnului preşedinte, după ce am stabilit, fireşte, întâlnirea, că mă bazez pe sprijinul domniei sale pentru că de fiecare dată a fost receptiv la problemele bucureştenilor. Aşa cum ştiţi, am ajuns primar general pentru că domnul preşedinte Liviu Dragnea m-a propus să fiu candidat, m-a susţinut în toată această perioadă şi de asemenea a susţinut toate proiectele pozitive bune pentru bucureşteni. Eu nu am făcut altceva decât să exprim public într-o emisiune relaţia pe care Primăria generală, primăriile de sectoare le avem cu reprezentanţii Guvernului, unii dintre ei", a spus Gabriela Firea la Parlament, informează agerpres.ro.
Ea spus că nu îşi permite să ceară demisia Guvernului sau demiterea premierului, însă nu îşi permite nici să tacă şi să ascundă 'relaţia adevărată dintre Guvern şi aleşii locali ai Municipiului Bucureşti'.
"Am observat speculaţiile că Gabriela Firea ar fi cerut demisia Guvernului sau demiterea premierului. Nu îmi permit să fac aşa ceva, în schimb nici nu îmi permit să tac şi să ascund care este relaţia adevărată dintre Guvern şi aleşii locali ai Municipiului Bucureşti. Ţin la aceste proiecte foarte mult. Problema aglomeraţiei nu se rezolvă nicăieri în lume şi nu s-a rezolvat în nicio capitală europeană doar din bugetul local. Întotdeauna au fost măsuri guvernamentale care s-au luat pentru rezolvarea problemelor sistemice dintr-o capitală europeană care ne dorim să fie Bucureştiul", a spus primarul Capitalei.
Gabriela Firea a afirmat că a solicitat sprijinul Guvernului în mai multe probleme, însă "unii dintre reprezentanţii Executivului nu înţeleg faptul că românii trebuie trataţi cu mai mult respect".
În opinia sa, este absolut normal ca Guvernul, fiind unul politic, să fie supus unei evaluări din partea preşedinţilor celor două partide care compun coaliţia de guvernământ.
"Este firească şi chiar obligatorie această evaluare a activităţii guvernamentale câtă vreme am câştigat cu un program de guvernarea care trebuie să fie respectat ad litteram, nu putem să lăsăm la voia întâmplării ceea ce fac unii dintre reprezentanţii guvernamentali, pentru că nu ei vor răspunde în faţa românilor, ci noi. Acest program de guvernare a fost prezentat în campanie de către comunicatorii PSD şi în special de către preşedintele PSD, Liviu Dragnea. Nici domnul prim ministru şi nici toţi miniştri sau secretari de stat ori directori nu au militat în campania electorală, nu au mers în faţa dumneavoastră să explice de ce unele măsuri sunt bune şi care este timpul de aplicare al acestor măsuri, care este calendarul pentru implementarea Programului de guvernare. Atunci răspunderea este la noi, este la factorul politic, şi mi se pare absolut normal şi necesar ca în următoarea perioadă coordonatorii coaliţiei de guvernământ să anunţe care sunt rezultatele acestei evaluări", a arătat Firea.
Ea a mai declarat că nu a cerut Guvernului decât "respect" faţă de problemele bucureştenilor.
Primarul Capitalei a afirmat că nu decide personal care vor fi măsurile politice care se vor lua în urma analizei activităţii fiecărui minister.
Întrebată dacă există o ruptură între PSD şi Guvern, Gabriela Firea a răspuns că nu poate să facă această precizare, întrucât nu vrea să îşi depăşească atribuţiile.
"Nu pot să fac această precizare doar eu însămi, nu vreau să îmi depăşesc atribuţiile pe care le am ca vicepreşedinte al PSD, nu am făcut altceva să spun şi în cazul partidului, dar şi public, pentru că nu am de ce să mă ascund care sunt problemele pe care le întâmpinăm în relaţia cu reprezentanţii Guvernului", a mai afirmat Firea.
Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, duminică seara, la Antena 3, că este surprinsă să constate că există o reacţie fie prea înceată, fie de refuz din partea reprezentanţilor unor ministere, care pun în dificultate Primăria Capitalei, făcând referire la respingerea solicitărilor de preluare a Centurii Bucureştiului şi a metroului.
Gabriela Firea, precizări despre scandalul cu Guvernul Grindeanu: 'Nu îmi permit să tac'
Explorează subiectul
Articole Similare

11
Dominic Fritz face ultimul pas pentru a-și obține cetățenia română: La interviu a fost întrebat despre zeitățile dacice
11

693
Meteorologii ANM au emis Cod galben de vreme rea în aproape toată țara
693

901
Accident grav în București: O mașină s-a răsturnat, după coliziunea cu un alt autovehicul
901

1.785
Donald Trump, decizie cum rar se vede la acest nivel: A adăugat plăcuțe la Casa Albă în care îi jignește pe Obama și Biden
1.785

1.572
Ședință importantă la Palatul Victoria: Mutare care va schimba jocurile în piața drepturilor de autor din România
1.572

1.788
Frații Pavăl intră și pe piața alimentară? Miliardarii ar fi ajuns la o înțegere pentru a prelua Carrefour România?
1.788

873
Marile confederații sindicale se duc să protesteze la Palatul Cotroceni: Nicușor Dan este plecat din țară
873

2.673
La Bruxelles se pregătește o decizie cu rezonanță istorică, care va complica serios relația Europei cu Rusia
2.673

947
Decizie radicală la Hollywood: Premiile Oscar vor arăta complet altfel - anunțul oficial
947

2.006
VIDEO Donald Trump, în discursul către națiune: America va avea un boom ecnomic cum lumea nu a mai cunoscut vreodată
2.006

1.732
VIDEO China construiește cel mai mare baraj din lume: implicațiile, inclusiv geopolitice, sunt colosale
1.732

2.097
Diana Buzoianu anunță că s-a votat legea care revoluționează Romsilva: Concursuri publice pentru șefi, bodycam-uri pentru pădurari
2.097

1.698
Miliardarii chinezi au zeci de copii în SUA, folosind serviciile mamelor surogat: unul are peste 100 de moștenitori / O mamă crește 10 fete, care să se căsătorească cu bărbați influenți (WSJ)
1.698





















Comentează