O rezoluţie de susţinere a candidaturii senatorului PSD Gabriela Firea la funcţia de primar al Capitalei a fost adoptată, vineri, de Organizaţia Femeilor Social Democrate (OFSD) Bucureşti.
Potrivit unui comunicat al organizaţiei transmis AGERPRES, Rovana Plumb, vicepreşedinte PSD şi fost ministru al Muncii, este de părere că pentru fiecare bucureştean Gabriela Firea este alegerea pentru o capitală modernă şi curată atât în exterior, cât şi în interior.
La rândul său, preşedintele Organizaţiei de Femei a PSD, Viorica Dăncilă, a spus că asumarea de către PSD a candidaturii unei femei pentru o funcţie atât de importantă reprezintă un demers menit să reconfigureze modul în care este percepută de către bucureşteni una dintre cele mai importante instituţii ale administraţiei publice locale.
La rândul său, preşedintele OFSD Bucureşti, Manuela Catrina, a precizat că, în spiritul principiilor promovate de PSD, care asigură prezenţa în procent de 30% a femeilor pe listele de candidaturi, organizaţia pe care o reprezintă îşi manifestă sprijinul pentru toate femeile care vor intra în cursa electorală din acest an pentru a candida la funcţiile de consilier general/consilier de sector.
Gabriela Firea are o nouă susținere în cursa pentru București
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

639
VIDEO Bolojan și Zelenski au bătut palma la București: drone cu expertiză ucraineană ar putea fi produse în România
639

37
Guvernul aprobă OUG pentru transferul a 1.034 de baze sportive și tabere către autoritățile locale
37

1.486
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
1.486

1.433
Adrian Câciu cere PSD să îl schimbe pe Bolojan din funcția de premier: Fără el, România ar arăta mult mai bine
1.433

2.521
Ministrul Muncii îi răspunde lui Ilie Bolojan după ce premierul i-a cerut să găsească soluții: 'Eu i-am prezentat acel raport'
2.521

4.436
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
4.436

2.104
„Suntem umiliți și jecmăniți! E rea-credință din partea Guvernului” - Primarii comunelor au cerut Palatului Victoria promisiuni de finanțare
2.104

3.804
VIDEO Nicușor Dan transmite un mesaj după ce românii s-au isterizat din cauza trupelor americane din România: E o falsă ipoteză! Zelenski: Iranul e aliatul Rusiei
3.804

2.016
VIDEO Sectorul energetic, punctul care va uni România și Ucraina: Ce au decis Volodimir Zelenski și Nicușor Dan
2.016

2.398
VIDEO Volodimir Zelenski cere mai mult sprijin militar: 'Rachetele nu vor fi suficiente pentru a doborî dronele iraniene, mai ales că rușii îi ajută'
2.398

1.906
VIDEO Zelenski anunță la București proiecte energetice majore cu România: două linii electrice noi și cooperare în Marea Neagră
1.906

1.855
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.855

4.252
Marius Voineag explică de ce nu mai vrea să fie șeful DNA: E singura instituție care poate ancheta corect magistrații/ CSM a dat amânare
4.252

















Comentează