Apărarea europeană nu poate evolua fără o legătură transatlantică solidă şi funcţională, profilul Europei ca şi actor global fiind în strânsă legătură cu aceasta, a subliniat ministrul Apărării, Gabriel Leş, luni, în cadrul declaraţiilor comune susţinute alături de omologul austriac.
"Vizita la Bucureşti a omologului austriac, domnul ministru Mario Kunasek, s-a desfăşurat în contextul deţinerii de către Austria a Preşedinţiei Consiliului UE, respectiv al preluării de către România, începând cu 1 ianuarie 2019, a acestei înalte responsabilităţi. Astfel, discuţiile de azi s-au concentrat pe evoluţiile şi pe progresele realizate de Austria pe perioada mandatului său şi, bineînţeles, pe priorităţile României pe durata deţinerii Preşedinţiei în domeniul apărării. (...) Am evidenţiat faptul că suntem pregătiţi să ne asumăm responsabilităţile majore ce decurg din această calitate, demersurile pe acest palier la nivel de minister, ca, de altfel, la nivelul întregului Executiv, aflându-se în grafic", a declarat Gabriel Leş, potrivit agerpres.ro.
Ministrul român al Apărării a adăugat că în cadrul discuţiilor a evidenţiat, în ceea ce priveşte evoluţiile pe dimensiunea de securitate şi apărare în cadrul UE, că "apărarea europeană nu poate evolua fără o legătură transatlantică solidă şi funcţională, profilul Europei ca şi actor global fiind în strânsă legătură cu aceasta".
"În ceea ce priveşte capabilităţile militare, România va continua să sprijine procesul de dezvoltare a acestora în cadrul UE prin acţiuni concrete, în paralel cu eforturile de includere a contribuţiei Agenţiei Europene de Apărare în abordarea cuprinzătoare a UE în domeniul securităţii şi apărării", a mai declarat Leş.
El a precizat că o altă temă a convorbirilor a constituit-o problematica Balcanilor de Vest.
"Am spus că în această zonă provocările sunt în continuare complexe şi în acest context apreciem că angajamentul operaţional în regiune al UE trebuie menţinut, concomitent cu acordarea sprijinului pentru creşterea rezilienţei, consolidării capabilităţilor de apărare şi a securităţii naţionale a statelor din Balcanii de Vest. De asemenea, am ţinut să reamintesc că România salută noua Rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la EUFOR Althea, apreciind astfel că acţiunile operaţionale ale UE în regiune nu ar trebui diminuate până când situaţia din Bosnia-Herţegovina nu va fi una stabilă şi ireversibilă ", a spus Leş.
Ministrul a adăugat că, de asemenea, au fost abordate şi aspecte referitoare la implementarea strategiei globale a UE în domeniul securităţii şi apărării.
"Ţara noastră va sprijini cu fermitate în continuare nivelul de ambiţie al UE ce vizează răspunsul la conflictele şi crizele existente. O politică de apărare şi securitate comună mai puternică va permite o implicare crescută a Europei în domeniul securităţii şi apărării ", a afirmat Leş.
Ministrul a conchis că la finalul discuţiilor a arătat că "dezvoltările din cadrul UE nu trebuie să evolueze în antagonism cu cele de la nivelul NATO".
"România, ca stat membru responsabil şi activ al ambelor organizaţii, apreciază că pilonul securităţii europene este asigurat doar prin intermediul unei cooperări şi coordonări îmbunătăţite între UE şi NATO. Ca o concluzie, discuţiile purtate cu omologul meu au evidenţiat similarităţile în angajamentele celor două state de a contribui la consolidarea profilului UE ca actor global şi a reprezentat un bun prilej de asigurare a continuităţii în implementarea iniţiativelor în domeniul apărării de pe agenda europeană şi a colaborării dintre cele două ţări", a mai afirmat Leş.
Gabriel Leş: Apărarea europeană nu poate evolua fără o legătură transatlantică solidă şi funcţională
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

639
VIDEO Bolojan și Zelenski au bătut palma la București: drone cu expertiză ucraineană ar putea fi produse în România
639

37
Guvernul aprobă OUG pentru transferul a 1.034 de baze sportive și tabere către autoritățile locale
37

1.486
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
1.486

1.433
Adrian Câciu cere PSD să îl schimbe pe Bolojan din funcția de premier: Fără el, România ar arăta mult mai bine
1.433

2.521
Ministrul Muncii îi răspunde lui Ilie Bolojan după ce premierul i-a cerut să găsească soluții: 'Eu i-am prezentat acel raport'
2.521

4.436
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
4.436

2.104
„Suntem umiliți și jecmăniți! E rea-credință din partea Guvernului” - Primarii comunelor au cerut Palatului Victoria promisiuni de finanțare
2.104

3.804
VIDEO Nicușor Dan transmite un mesaj după ce românii s-au isterizat din cauza trupelor americane din România: E o falsă ipoteză! Zelenski: Iranul e aliatul Rusiei
3.804

2.016
VIDEO Sectorul energetic, punctul care va uni România și Ucraina: Ce au decis Volodimir Zelenski și Nicușor Dan
2.016

2.398
VIDEO Volodimir Zelenski cere mai mult sprijin militar: 'Rachetele nu vor fi suficiente pentru a doborî dronele iraniene, mai ales că rușii îi ajută'
2.398

1.906
VIDEO Zelenski anunță la București proiecte energetice majore cu România: două linii electrice noi și cooperare în Marea Neagră
1.906

1.855
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.855

4.252
Marius Voineag explică de ce nu mai vrea să fie șeful DNA: E singura instituție care poate ancheta corect magistrații/ CSM a dat amânare
4.252

















Comentează