FOTO Justiția schimbă radical situația primarului surprins în ipostaze indecente: Scenele intime cu o angajată au făcut vâlvă în spațiul public

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 12-12-2025 22:30

Article thumbnail

Sursă foto: shutterstock

Primarul comunei Livezile, Traian Simionca, a fost arestat preventiv, după ce Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis contestația formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, care au cerut înlocuirea arestului la domiciliu cu o măsură privativă de libertate. Decizia este definitivă, iar edilul va rămâne după gratii până în Ajunul Crăciunului, cel puțin.

Măsura vine pe fondul unei anchete penale declanșate după apariția în spațiul public a unor imagini intime în care primarul apare într-un birou din primărie alături de o angajată a instituției. Fotografiile, devenite virale, au ridicat semne de întrebare privind consimțământul femeii și contextul în care au fost realizate.

Tribunalul Bistrița-Năsăud înăsprește măsura: primarul din Livezile, arestat preventiv

Tribunalul Bistrița-Năsăud a desființat hotărârea Judecătoriei Bistrița din 25 noiembrie, care respinsese propunerea de arestare preventivă și dispusese arestul la domiciliu. Instanța superioară a considerat întemeiate argumentele procurorilor și a dispus arestarea pentru 13 zile, între 12 și 24 decembrie.

Simionca este cercetat pentru: agresiune sexuală, violarea vieții private, influențarea declarațiilor.

Judecătorii vor reanaliza situația la finalul perioadei de arest.

primar simionca

Imaginile intime apărute online au declanșat scandalul și ancheta penală

Cazul a ajuns în atenția publică la începutul lunii noiembrie, după publicarea unor fotografii în care primarul apare într-un birou din primărie, în ipostaze sexuale cu o angajată. Potrivit presei locale, imaginile ar fi fost postate chiar de pe contul de WhatsApp al edilului, în secțiunea „stare”.

Simionca a negat autenticitatea fotografiilor, susținând că ar fi „generate cu ajutorul AI”.
Ulterior, femeia din imagini ar fi depus plângere la poliție, fapt care a schimbat radical direcția anchetei.

Percheziții, reținere și probe ridicate: ancheta ajunge în etapa decisivă

La 24 noiembrie, ancheta s-a accelerat. Polițiștii de la Investigații Criminale, coordonați de Parchet, au efectuat trei percheziții la domiciliile unor persoane și la o instituție publică, identificată ulterior drept Primăria Livezile, prilej cu care au ridicat telefoane mobile și medii de stocare și au emis mandat de aducere pentru primar, care a fost reținut pentru 24 de ore.

La acel moment, cercetările vizau agresiune sexuală, ultraj contra bunelor moravuri, violarea vieții private și chiar viol. Ulterior, încadrarea juridică a fost restrânsă, dar suspiciunile privind constrângerea victimei și folosirea influenței funcției publice au rămas.

primar-traian-simonca_at9rs

PSD îl suspendă pe Traian Simionca în baza Codului de Etică al partidului

Pe fondul acuzațiilor și al măsurilor preventive, PSD a aplicat automat prevederile Codului de Etică: „Persoanele pentru care s-a început urmărirea penală sau au fost trimise în judecată, ori se află în arest preventiv, arest la domiciliu sau control judiciar, nu pot beneficia de susținerea politică a PSD.”

Astfel, Traian Simionca a fost suspendat din partid până la finalizarea procedurilor judiciare.

Instanța va reanaliza cazul pe 24 decembrie: ce urmează pentru edil

Edilul va rămâne în arest până pe 24 decembrie, dată la care instanța va analiza din nou dosarul. Procurorii continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte în care au fost realizate imaginile și dacă angajata primăriei a fost sau nu constrânsă.

Pe întreg parcursul procesului penal, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri