Cornel Dinu, bun prieten cu Mircea Lucescu, nu a dorit în aceste zile să facă declarații despre fostul selecționer. Legenda lui Dinamo a postat însă o imagine de suflet.
În fotografia pusă pe statusul său de WhatsApp, apar Dinu, Lucescu, Florin Cheran și unul dintre câinii lui Mister.

Mircea Lucescu și Cornel Dinu s-au întâlnit anul trecut în luna august, atunci când fostul selecționer l-a vizitat. Așa cum se știe, Mister nu a mai ieșit de doi ani din casă, singurele drumuri fiind la spital.
15.000 de oameni, la Arena Națională
Cei care au vrut să-i aducă un ultim omagiu antrenorului au mers la Arena Națională, acolo unde a fost depus trupul neînsuflețit al antrenorului, timp de două zile.
Din estimările FRF, aproximativ 15.000 de oameni au mers să-și ia adio de la cel mai titrat antrenor român.
Gică Hagi a fost la Arena Naţională şi miercuri şi joi. Printre mulţi alţii au mai fost patronul lui Şahtior Doneţk, Rinat Ahmetov, fostul patron al Rapidului, George Copos, Gică Popescu, Florin Răducioiu, Adrian Ilie, delegaţiile lui Rapid, FCSB şi Dinamo, Mircea Rednic, Ioan Andone, Ionuţ Lupescu, Simona Halep Daniel Bîrligea, Marius Lăcătuș, Marius Șumudică, Dumitru Dragomir, Ilie Dumitrescu sau Daniel Pancu.
Au mers și Ilie Bolojan, Traian Băsescu, Cătălin Predoiu sau Mircea Geoană.
Mircea Lucescu va fi înmormântat pe 10 aprilie, la Cimitirul Bellu
Începând cu ora 09:00, deplasarea cortegiului funerar se va desfășura de la Arena Națională către Biserica Sfântul Elefterie, pe următorul traseu: Str. Maior Coravu – Șos. Mihai Bravu (cu întoarcere în zona Vatra Luminoasă) – Șos. Mihai Bravu – Piața Muncii – Bd. Decebal – Piața Alba Iulia – Bd. Unirii – Piața Unirii – Splaiul Independenței – Piața Operei – Biserica Sfântul Elefterie.
La ora 10:00 se va desfășura slujba de înmormântare la Biserica Sfântul Elefterie, iar începând cu ora 12:00, deplasarea cortegiului funerar de la Biserica Sfântul Elefterie către Cimitirul Bellu se va desfășura pe traseul: Piața Operei – Splaiul Independenței – Piața Unirii – Bd. Dimitrie Cantemir – Calea Șerban Vodă – Piața Eroii Revoluției – Cimitirul Bellu, unde va avea loc ceremonia de înhumare, începând cu ora 12:45.




























Comentează