Secretarul de stat pentru relaţii interinstituţionale, cooperare pentru dezvoltare și drepturile omului, Clara Volintiru, participă, în perioada 26-30 ianuarie, la Târgul Internațional de Carte de la Cairo 2026.
Ediția din acest an este una specială pentru România, aceasta având calitatea de țară invitată de onoare. În context, secretarul de stat a apreciat evenimentul drept unul de referință pentru diplomația culturală românească și pentru consolidarea relațiilor bilaterale cu Republica Arabă Egipt. Potrivit acesteia, prezența României la acest prestigios târg are o semnificație aparte, marcând 120 de ani de relații diplomatice între România și Egipt și oferind un cadru valoros pentru promovarea culturii, literaturii și creativității românești pe una dintre cele mai importante scene culturale din lumea arabă.
Demnitarul român a evidențiat faptul că evenimentele organizate în acest context reunesc scriitori, traducători și editori de prestigiu din România și creează premise solide pentru dezvoltarea unor colaborări editoriale și culturale pe termen lung. Dialogul intercultural, schimburile de idei și proiectele comune care se conturează contribuie la o mai bună cunoaștere reciprocă și la consolidarea legăturilor dintre comunitățile culturale română și egipteană.
De asemenea, aceasta și-a exprimat bucuria de a se afla la Cairo alături de reprezentanți ai sectorului cultural românesc și a adresat felicitări tuturor instituțiilor și persoanelor implicate, în special Ambasadei României în Republica Arabă Egipt și Ministerului Culturii, pentru eforturile susținute care au făcut posibilă această participare de excepție.
În încheiere, a arătat că România demonstrează, prin această prezență, că este un partener cultural activ și deschis dialogului internațional, iar Târgul Internațional de Carte de la Cairo 2026 devine un punct de referință pentru viitoare proiecte comune româno-egiptene.
”A doua zi la Târgul Internațional de Carte de la Cairo a fost dedicată dialogului cultural și promovării literaturii române pe una dintre cele mai importante scene editoriale din lume.
Am avut bucuria de a participa la întâlniri cu editori, autori și reprezentanți ai mediului cultural egiptean, discutând despre oportunități de cooperare, traduceri și proiecte comune care pot apropia și mai mult publicul din România și Egipt.
Prezența României la acest eveniment de anvergură confirmă angajamentul nostru pentru diplomația culturală și pentru susținerea dialogului intercultural ca punte între națiuni.
Mulțumesc tuturor partenerilor implicați și organizatorilor pentru ospitalitate și deschiderea arătată. Continuăm să construim legături prin cultură, carte și educație.”, a transmis Clara Volintiru.
Totodată, în marja evenimentului, secretarul de stat va participa la evenimente oficiale și la întâlniri de lucru cu partenerii egipteni.





























Comentează