Cristina Calangiu, fost viceprimar al Craiovei, Radu Smarandache, fost şef serviciu în DGASPC Dolj, şi Rodica Ţenea, consilier juridic la Direcţia Juridică din cadrul Primăriei Craiova, rămân în arest preventiv, după ce Curtea de Apel Craiova le-a respins, vineri, contestaţia la hotărârea Tribunalului Dolj prin care le-au fost prelungite mandatele. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.
Cristina Calangiu a fost trimisă în judecată pe 11 mai de procurorii DNA Craiova, în stare de arest preventiv, pentru trafic de influenţă, în formă continuată, alături de mai multe persoane care au deţinut funcţii de conducere în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului Dolj.
Potrivit unui comunicat al DNA, au fost deferiţi justiţiei pentru fapte săvârşite în funcţiile precizate, în stare de arest preventiv: Radu Smarandache, şef serviciu în DGASPC Dolj, pentru luare de mită, în formă continuată; Rodica Ţenea, consilier juridic la Direcţia Juridică din cadrul Primăriei Craiova, pentru trafic de influenţă, în formă continuată; sub control judiciar — Ioana Munteanu, pentru trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită, ambele în formă continuată, şi dare de mită; în libertate — Maria Manolache, director general adjunct în DGASPC Dolj, pentru trafic de influenţă; Carmen Oprea, şef Centru de Consiliere şi Asistenţă Specializată pentru Persoanele cu Tulburări de Spectru Autist din DGASPC Dolj, pentru favorizarea făptuitorului.
DNA precizează că, în perioada 2013-2015, Radu Smarandache, în calitate de şef al Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanei Adulte cu Handicap, prin intermediul Ioanei Munteanu, a pretins şi a primit, în şase rânduri, suma totala de 4.000 de lei, de la persoane interesate să obţină certificate de încadrare în grad de handicap, fără a fi îndreptăţite sau fără să fie aparţinători ai acestora.
Procurorii susţin că, în intervalul 2007-2014, perioadă în care Cristina Calangiu a ocupat funcţiile de manager al Spitalului Clinic de Urgenţă nr. 1 Craiova (2006-2009) şi viceprimar Craiova ( 2012-2015), prin intermediul Ioanei Munteanu, a pretins şi primit sume cuprinse între 15.000 lei şi 8.000 euro, în total 50.500 euro şi 15.000 lei, de la mai multe persoane pentru a fi angajate ca asistenţi medicali sau infirmieri la unităţi spitaliceşti din municipiu.
De asemenea, în octombrie 2014, în contextul organizării unui concurs pentru ocuparea unor funcţii vacante în DGASPC Dolj, Maria Manolache, directorul DGASPC Dolj, în înţelegere cu Ioana Munteanu, ar fi pretins şi primit de la o persoană, printr-un intermediar, 3.000 lei. În schimbul acestor bani, Manolache trebuia să intervină pe lângă factorii de decizie cu atribuţii în organizarea şi desfăşurarea concursului, pentru ca persoana respectivă să ocupe unul din posturile de îngrijitor scoase la concurs. Potrivit anchetatorilor, întrucât persoana nu a promovat examenul, Manolache i-a restituit banii.
În 31 martie 2015, Carmen Oprea, susţin procurorii, l-ar fi avertizat pe Radu Smarandache că este vizat de o anchetă penală, activitate ce l-a determinat pe acesta să contramandeze întâlnirea pe care o avea cu Munteanu şi să distrugă actele medicale ale unei persoane de la care acceptase 500 lei în scopul eliberării unui certificat de încadrare în grad de handicap. Ulterior, aceasta a aruncat actele respective într-un tomberon de gunoi, de la locul de muncă.
În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor Smarandache, Ţenea, Calangiu şi Munteanu.
Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Direcţiei Generale Anticorupţie. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză
Fost viceprimar al Craiovei rămane în arest preventiv
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

546
Vor SUA să târască România în războiul din Orientul Mijlociu? Consilierul Marius Lazurca pune capăt isteriei: 'Nu ne-au cerut o bază, ci au oferit ceva'
546

10
Proiect: verificare obligatorie a vârstei pentru cumpărăturile online de alcool, tutun și acces la jocuri de noroc
10

49
Claudiu Târziu: 9 spitale din 27 din cauza birocrației și indcompetenței
49

2.186
Volodimir Zelenski, 'o combinație paradoxală' - portretul surprinzător făcut de consilierul prezidențial Marius Lazurca după întâlnirea de la Cotroceni
2.186

1.784
Vot cu „urne inteligente” la alegerile locale și parlamentare din 2028, propus de președintele AEP
1.784

4.166
VIDEO Mircea Badea i-a compus poezie specială lui Ilie Bolojan - ”Muma lui Bolojan”
4.166

3.955
De ce a venit Zelenski acum în România? Armand Goșu: 'Un fel de a băga un băț românesc prin gardul unguresc' / Mesaj pentru Ungaria și calculele Kievului
3.955

4.547
Risipa din instituțiile statului: Zece angajați produc 14-20 de hârtii într-o lună, printre care foaia de prezență, în structurile teritoriale ale AEP
4.547

128
Recviem pentru Dubai! Omfalosul de nisip și lupul de oțel!
128

40
Eugen Tomac: vizita lui Zelenski la București deschide „o nouă pagină” în relația România–Ucraina. Accent pe școlile în limba română și libertatea religioasă
40

3.503
Nicușor Dan, contrazis de șeful AEP în scandalul finanțării campaniei electorale pentru primăria Capitalei
3.503

3.140
Țuțuianu (AEP): Nu exclud alegeri parlamentare anticipate, instituția trebuie să fie pregătită oricând
3.140

5.845
Planul PSD pentru schimbarea premierului: trei variante luate în calcul pentru plecarea lui Ilie Bolojan
5.845

















Comentează