Autorităţile din Sao Paulo au anunţat luni că Marele Premiu de Formula 1 al Braziliei, prevăzut în perioada 5-7 noiembrie pe circuitul Interlagos, va avea loc fără restricţii pentru public, informează AFP.
Cu aproape 60.000 de locuri puse în vânzare acesta ar putea fi primul eveniment sportiv fără limitarea capacităţii în metropola braziliană de la debutul pandemiei de Covid-19, care a lovit puternic Brazilia.
Revenirea spectatorilor pe stadioanele de fotbal urmează să fie reautorizată pe 1 noiembrie, însă niciun meci nu este fixat pentru moment înainte de 7 noiembrie.
În sezonul trecut, Marele Premiu al Braziliei a fost pur şi simplu anulat, la fel ca şi alte curse, în cadrul unui calendar bulversat de pandemie.
"Toate punctele de acces vor fi controlate şi, în afară de asta, avem vaccinarea. Ritmul este rapid şi o mare parte a publicului va fi vaccinat cu două doze", a declarat în cursul unei conferinţe de presă Jean Gorinchteyn, responsabilul cu sănătatea al statului Sao Paulo.
Accesul pe circuit se va putea face după prezentarea unui test negativ la Covid-19 efectuat cu mai puţin de 48 de ore înainte, iar purtarea măştii va fi obligatorie, a adăugat oficialul brazilian.
În statul Sao Paulo, 32,3 milioane de persoane, respectiv 91,6% dintre adulţii celui mai populat stat brazilian, au primit cel puţin o doză de vaccin anti-Covid-19, conform cifrelor oficiale.
Autorităţile din acest stat vor, totodată, să solicite conducătorilor Formulei 1 să studieze posibilitatea amânării cu o săptămână a Marelui Premiu, pentru ca acesta să se deruleze în weekend-ul dinaintea datei de 15 noiembrie, când este sărbătoare naţională în Brazilia, a anunţat guvernatorul Joao Doria.
Formula 1 - Marele Premiu al Braziliei se va desfăşura fără restricţii pentru public
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

6
România U21 învinge San Marino U21 cu 3-0 în preliminariile Euro 2027
6

17
Neymar vorbește despre oboseala psihică înainte de Cupa Mondială
17

24
Bernadette Szocs debutează cu victorie la Cupa Mondială Macao 2026
24

42
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
42

9
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
9

20
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
20

57
Aproximativ 10.000 de spectatori așteptați la meciul Slovacia – România
57

69
România remizează cu Danemarca și continuă drumul spre calificarea la Europeanul de fotbal U19
69

59
Romelu Lukaku a comis-o. Ar putea să fie exclus din lotul lui Napoli
59

30
Echipa naţională U20 a României, învinsă de Elveţia, scor 3-1, în Elite League
30

51
Rapid a făcut anunțul înainte de reluarea SuperLigii. 'A revenit unde îi este locul!'
51

5.391
Doliu în fotbalul de la sud de Dunăre - Eroul Bulgariei la CM 94 s-a stins la numai 63 de ani
5.391

44
AC Milan și-a luat atacant de la Partizan Belgrad. Câți bani a plătit
44
















Comentează