O persoană a murit şi nouă au fost depistate pozitiv la infecţia cu SARS-CoV-2 în urma unui triaj epidemiologic efectuat la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru persoane adulte cu dizabilităţi din localitatea Galda de Jos.
Potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Alba, remis miercuri AGERPRES, testarea pentru COVID-19 a avut loc după ce medicul centrului a observat alterarea stării de sănătate a mai multor persoane.
"În urma efectuării testelor, un număr de 10 beneficiari au avut rezultatele pozitive, iar unul dintre aceştia, în vârstă de 69 de ani, cu multiple afecţiuni şi prezentând o deteriorare accentuată a stării de sănătate, a decedat în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba", se arată în comunicat.
DGASPC Alba precizează că persoanele confirmate pozitiv au fost izolate în camere separate, starea lor de sănătate fiind monitorizată permanent de către asistentele medicale şi medicul centrului, iar în cazul agravării stării de sănătate va fi apelat Serviciul de urgenţă 112 pentru asigurarea asistenţei imediate şi transferul în unităţi sanitare.
În cadrul serviciului rezidenţial, unde sunt ocrotite 180 de persoane adulte cu dizabilităţi şi îşi desfăşoară activitatea 177 de angajaţi, s-au luat măsuri de igienizare şi dezinfectare suplimentare, iar 128 persoane, 56 de angajaţi şi 72 de beneficiari, contacţi direcţi, au fost testate în cursul zilei de miercuri şi se aşteaptă comunicarea rezultatelor testelor efectuate de către Direcţia de Sănătate Publică Alba.
Reprezentanţii DGASPC Alba sunt în legătură permanentă cu DSP Alba, urmând toate indicaţiile date, se mai arată în comunicatul instituţiei.
Focar de COVID la un centru de recuperare neuropsihiatrică din Alba
București
9°C
Articole Similare

44
Beatrice Mahler: Un somn de calitate regenerează mintea şi corpul
44

31
Microsoft lansează Copilot Health, un chatbot AI dedicat sănătății
31

38
Dr. Alina Zaharia: Întreruperea unei scheme de vaccinare nu presupune reluarea acesteia şi în niciun caz nu presupune administrarea de doze suplimentare, este nevoie de completare
38

74
Medicii trag un semnal de alarmă: ce sfaturi bizare oferă uneori AI pacienților – de la usturoi în anus la lapte rece pentru sângerări
74

5.365
Descoperire surprinzătoare: Alimentul banal de la micul dejun care ar putea reduce riscul unui cancer periculos
5.365

46
Primii pacienți, transferați în noua aripă a spitalului din Bistriţa
46

45
Tinerii dorm tot mai puțin: durata somnului adolescenților a scăzut în ultimii ani
45

32
1.500 de specialiști vor fi instruiți pentru prevenirea și controlul bolilor transmisibile
32

80
Mezelurile, în centrul unui focar de listerioză în Franța: două persoane au murit
80

42
Daltonismul ar putea ascunde un semn timpuriu al cancerului de vezică urinară
42

51
Alimentația la menopauză: cei mai importanți șapte nutrienți care ajută la evitarea riscurilor
51

32
Consiliul Județean Brașov vrea să preia Spitalul CFR de la Ministerul Transporturilor
32

51
Ce ar trebui să mănânci la menopauză: 7 nutrienți esențiali pentru a reduce riscurile
51

















Comentează