Filmul "Sestre", regizat de cineasta slovenă Katarina Resek, a câştigat sâmbătă marele premiu al Festivalului Internaţional de Scurtmetraj de la Clermont-Ferrand, cel mai important eveniment din lume dedicat filmelor în format scurt, au anunţat organizatorii, citaţi de AFP.
Acest scurtmetraj cu o durată de 23 de minute prezintă vieţile a trei prietene care au jurat să rămână virgine şi care se bat cu regularitate cu băieţii din cartierul lor, notează Agerpres.
Premiul special al juriului competiţiei internaţionale a fost decernat filmului "The trees", regizat de cineastul americano-sirian Ramzi Bashour, în care un botanist descoperă la înmormântarea tatălui său că un agent patogen a infectat copacii din satul în care locuieşte.
Juriul competiţiei naţionale a adus la rândul său un omagiu femeilor cineaste, atribuind marele premiu regizoarei Pauline Penichout pentru documentarul ei "Mat et les gravitantes", care a câştigat şi premiul secţiunii studenţeşti şi premiul pentru cel mai bun documentar.
Premiile de interpretare au fost decernate actriţei Alex Poukine, pentru evoluţia ei din filmul "Palma", şi actorului Harrison Mpaya, pentru rolul său din pelicula "Malabar".
Marele premiu din secţiunea Labo, în juriul căreia s-a aflat şi cântăreaţa Jeanne Added, a fost acordat filmului "Gramecy", regizat de americanii Pat Heywood şi Jamil McGinnis.
Difuzat integral pe internet în acest an din cauza pandemiei de COVID-19, Festivalul Internaţional de Scurtmetraj de la Clermont-Ferrand a primit aproape 8.000 de propuneri, din care 153 de filme au fost selecţionate.
Un abonament individual cu tariful de 12 euro a oferit acces la toate programele festivalului pentru spectatorii din Franţa. Potrivit organizatorilor, 13.356 de astfel de abonamente au fost vândute, iar ediţia din 2021 a festivalului a generat în total peste 350.000 de vizionări individuale.
Filmul "Sestre", de Katarina Resek, a câştigat marele premiu al Festivalului Internaţional de Scurtmetraj de la Clermont-Ferrand
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

620
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
620

64
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit la Mănăstirea Strunga
64

67
Trei persoane au murit în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Kramatorsk, din estul Ucrainei - Printre victime, un băiat de 13 ani
67

61
VIDEO PS Ambrozie a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu în ziua în care a împlinit 20 de ani de când conduce Episcopia Giurgiului
61

16
Trei tablouri de Renoir, Cézanne şi Matisse, furate dintr-un muzeu de lângă Parma
16

44
Universitățile americane din Orientul Mijlociu își mută cursurile online după amenințările Iranului
44

70
PS Ambrozie a împlinit 20 de ani de când este episcop al Giurgiului! Arhimandritul Teodor Șerban: 'Ați realizat ceea ce nu credea nimeni a fi cu putință'
70

110
Balena eşuată pe coasta baltică a Germaniei s-a eliberat - Mamiferul, escortat de Poliţia Maritimă, care încearcă să-l urmărească
110

3.009
Rezultate Loto 29 martie: numerele câștigătoare la 6/49, Joker și celelalte jocuri. Reporturi de milioane în joc
3.009

84
România cucereşte templul dansului sportiv mondial. Rareş Cojoc şi Andreea Matei au scris istorie la Blackpool
84

12
Disney deschide „Regatul de Gheață” la Paris
12

61
Rușii au lansat peste 3.000 de drone asupra Ucrainei în această săptămână
61

82
Canalul de ştiri Al Araby din Qatar denunţă atacul cu rachetă asupra biroului său din Teheran
82
















Comentează