Expoziţia "Infinitatea cuvintelor. Ileana şi Romulus Vulpescu" - de vineri, la Palatul Suţu

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 06-03-2026 10:37

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O incursiune în viaţa şi creaţia a două personalităţi esenţiale ale culturii române, construită în jurul unei donaţii către Muzeul Municipiului Bucureşti, propune expoziţia "Infinitatea cuvintelor. Ileana şi Romulus Vulpescu", potrivit Agerpres.

Expoziţia, care invită publicul să păşească în lumea soţilor Ileana şi Romulus Vulpescu, un univers marcat de erudiţie, pasiune pentru cuvânt şi o eleganţă intelectuală rar întâlnită, va fi vernisată, vineri, de la ora 16:00, la Palatul Suţu, informează Muzeul Municipiului Bucureşti, într-un comunicat transmis AGERPRES.

În cadrul expoziţiei este recreată atmosfera intimă a căminului soţilor Vulpescu, un loc unde viaţa cotidiană şi actul cultural s-au contopit timp de decenii. Vizitatorii vor putea descoperi obiecte personale, fotografii care surprind fragmente de viaţă şi manuscrise care dezvăluie laboratorul lor de creaţie.

"Prin expunerea cărţilor publicate şi a documentelor de lucru, expoziţia nu este doar o prezentare de obiecte, ci o poveste despre devotament faţă de cultură şi despre o relaţie care a transformat 'armura noastră - cartea' într-un mod de existenţă. Vă invităm să descoperiţi acest patrimoniu afectiv şi cultural într-o expoziţie care celebrează memoria a doi dintre cei mai respectaţi intelectuali ai Bucureştiului, găzduită la Palatul Suţu, foarte aproape de apartamentul soţilor Vulpescu de pe strada Radu Cristian, locul în care au trăit în ultimele decenii şi unde se afla una dintre cele mai impresionante biblioteci particulare din România", a declarat muzeograful Ana Maria Măciucă-Pufu.

Figura lui Romulus Vulpescu (1933 - 2012) este omagiată prin prisma complexităţii sale debordante: poet, prozator, traducător de excepţie, editor şi om al cetăţii. De la volumele de poezii precum "Arte & meserie" (1979) şi volumul de proze scurte "Exerciţii de stil", până la remarcabilele sale traduceri din Francois Villon, Rabelais sau Dante Alighieri, activitatea sa reflectă o viaţă dedicată limbii şi valorilor româneşti, dar şi celor universale. Expoziţia pune accent şi pe activitatea sa polivalentă în radio, televiziune, film şi teatru, unde a activat ca regizor şi scenarist pentru spectacole memorabile.

Alături de el, personalitatea Ileanei Vulpescu (1932 - 2021) întregeşte acest tablou cultural. Cunoscută şi iubită de publicul larg pentru profunzimea şi sensibilitatea prozei sale, Ileana Vulpescu a reuşit să surprindă în lucrările sale nuanţele subtile ale sufletului uman, fiind în acelaşi timp o traducătoare de fineţe.

Expoziţia va putea fi vizitată până la data de 26 aprilie, de miercuri până duminică, între orele 10:00 - 18:00.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură14°C
Variabil
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri