Mulţimi numeroase de iranieni au participat la rugăciunea de vineri, în aer liber, în centrul Teheranului şi în alte oraşe din ţară, a raportat presa locală, în contextul în care atacurile conduse de Statele Unite şi Israel nu au slăbit în intensitate în cea de-a şaptea zi de război, informează AFP, potrivit Agerpres.
Imaginile difuzate online de companiile mass-media iraniene arată mulţimi de femei şi bărbaţi îmbrăcaţi în negru, dintre care unii fluturau drapele iraniene, venind în număr mare spre Marea Moschee a imamului Khomeini din Teheran.
Aceasta a fost prima rugăciune de vineri ce a fost oficiată după asasinarea, sâmbătă, a liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, în urma unor lovituri aeriene americane şi israeliene, care au declanşat un război în Orientul Mijlociu.
În imaginile video, în fundal, putea fi văzut un bărbat care, vorbind la megafon, îi aducea un omagiu defunctului lider suprem. "El era întruchiparea pietăţii şi a protecţiei", a declarat el, în timp ce unii dintre credincioşi plângeau, aşezaţi pe covorul de rugăciune.
Recitări din versetele coranice au răsunat apoi în difuzoare. Rugăciunea s-a desfăşurat sub stricta supraveghere a Poliţiei.
Imaginile online au arătat scene similare şi în alte oraşe iraniene, mai ales în Ilam şi Borujerd, în vestul ţării, precum şi în Zahedan, în sud-est, unde numeroşi credincioşi fluturau drapele iraniene.
Conflictul a izbucnit sâmbătă după bombardamentele americane şi israeliene împotriva Iranului, care a ripostat atacând Israelul şi bazele americane din ţările situate în regiunea Golfului Persic, cu ajutorul unor drone şi rachete.
Ministrul iranian al Sănătăţii a anunţat că 926 de persoane au fost ucise în bombardamentele care au atins situri militare, zone rezidenţiale şi diverse infrastructuri.
AFP nu a putut să verifice acest bilanţ în mod independent.
Potrivit serviciilor de salvare israeliene, atacurile iraniene au ucis cel puţin 10 oameni în Israel, în timp ce armata americană a anunţat moartea a şase soldaţi de la izbucnirea conflictului.





























Comentează