Un tribunal l-a condamnat duminică la doi ani de închisoare pe un fost deputat arab israelian care a pledat vinovat de furnizarea ilegală de telefoane mobile unor deţinuţi palestinieni, a transmis ministerul Justiţiei, citat de AFP.
Basel Ghattas, 60 de ani, a demisionat în martie în cadrul unui acord încheiat cu acuzarea.
El a admis că a furnizat telefoane mobile şi cartele SIM unor deţinuţi palestinieni de la închisoarea de înaltă securitate Ktziot, din sudul Israelului, în timpul unei vizite în decembrie.
În schimbul recunoaşterii vinovăţiei, parchetul a propus o pedeapsă de doi ani de închisoare faţă de 10 cât ar fi riscat altfel inculpatul.
Ghattas va trebui totodată să plătească o amendă de 120.000 shekeli (30.800 euro), potrivit deciziilor instanţei publicate de ministerul israelian al Justiţiei.
Tribunalul din Beer Sheva (sud) a considerat că infracţiunea lui Ghattas constituie o "turpitudine morală", ceea ce îi interzice să candideze pentru un mandat de parlamentar timp de şapte ani de la terminarea executării pedepsei.
Avocatul său are 45 de zile pentru a face apel.
Fost deputat al Listei Unite, o coaliţie de formaţiuni arabe care reprezintă a treia grupare din Parlamentul israelian, Ghattas şi-a folosit imunitatea pentru a evita percheziţia şi a introduce circa zece telefoane mobile în închisoarea unde sunt încarceraţi prizonieri palestinieni care au comis atacuri contra israelienilor, potrivit presei, adaugă AFP.
Deputatul a asigurat că a acţionat din cauza "angajamentelor sale umanitare şi morale faţă de prizonieri", spunând că "îşi asumă pe deplin responsabilităţile (sale)".
El va începe să-şi execute pedeapsa pe 2 iulie la închisoarea Dekel, la Beer Sheva.
Arabii israelieni sunt descendenţii palestinienilor rămaşi pe pământurile lor la înfiinţarea Israelului în 1948. Ei au naţionalitatea israeliană şi reprezintă 17,5% din populaţia ţării. O mare parte dintre ei se definesc ca palestinieni.
Ex-deputat arab israelian, 2 ani de închisoare pentru furnizarea de telefoane mobile deținuților
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

1.601
Cadoul inedit pe care Donald Trump îl face oamenilor săi fideli: Pe Marco Rubio chiar nu l-a nimerit deloc
1.601

2.980
În lipsa liderului Ali Khamenei, Iranul parcă nu mai știe să lupte: Preferă să împrăștie loviturile decât să distrugă
2.980

2.182
Briefing secret la Washington: Primele șase zile de război cu Iranul au costat SUA peste 11 miliarde de dolari (Pentagon)
2.182

1.536
Motivul pentru care cea mai mare eliberare de rezerve de petrol din istorie nu va rezolva actuala criză: Piețele reacționează instinctiv
1.536

3.690
VIDEO Este nebunie în SUA: Prețurile benzinei au bubuit, în plină campanie electorală. Probleme pentru Trump și republicani
3.690

5.453
Lovitură grea pentru americani: Iranul blochează Strâmtoarea Ormuz pentru restul lumii, dar spre China curge petrolul. Beijingul devine marele câștigător al războiului din Orient
5.453

6.572
VIDEO ”Fantoma” din Marea Mediterană: Creatura extrem de rară a fost prinsă și nimeni nu înțelege exact cum apar și cum se reproduc
6.572

16.352
Scenariul care îngrijorează experții: rachetele Iranului ar putea fi ghidate de sistemul chinezesc BeiDou
16.352

5.341
Un oficial american a dat un mesaj pe X și a aruncat în aer piața petrolului: Apoi a șters imediat mesajul
5.341

7.776
Țara din Europa care se apără singură, fără ajutorul aliaților: A devenit un adevărat exemplu pentru orice țară din Occident
7.776

192
Kim Jong Un şi fiica sa, în vizită la o fabrică de muniţii: au supravegheat producţia de arme de foc, solicitând modernizarea procesului
192

5.945
VIDEO Donald Trump s-a dus în fața alegătorilor și a anunțat că a câștigat războiul din Iran: Imediat iranienii au lansat atacuri puternice pentru a-l contrazice
5.945

59
Lufthansa menține peste 50% din zboruri active, în ciuda grevei piloților de joi și vineri
59

















Comentează