Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de luni în scădere, pe fondul deprecierii acţiunilor Apple, după ce doi din furnizorii săi şi-au revizuit estimările de vânzări şi profit.
Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 0,12%, ajungând la valoarea de 25.959,33 puncte, în scădere cu 29,97 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat cu 0,25%, ajungând la valoarea de 2.773,93 puncte, în creştere cu 7,08 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 0,58%, ajungând la valoarea de 7.364,05 puncte, în scădere cu 42,86 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Londra - Bursa de la Londra a deschis şedinţa de luni în creştere cu 1,00%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.176,62 puncte, în creştere cu 71,28 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.
Frankfurt - Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de luni în creştere cu 0,55%, indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 11.591,59 puncte, în creştere cu 19,54 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE preluate de Agerpres.
Paris - Bursa de la Paris a deschis şedinţa de luni în creştere uşoară cu 0,04%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 5.133,35 puncte, în creştere cu 26,60 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.
Budapesta - Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de marţi este de 285,88 forinţi pentru un dolar, în creştere faţă de 283,49 forinţi, luni, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 321,81 forinţi, în creştere faţă de 321,42 forinţi, luni, iar un leu românesc este cotat la 69,08 forinţi, în creştere faţă de 68,95 forinţi, luni.
Tokyo - Bursa japoneză a închis şedinţa de luni în creştere uşoară cu 0,09%, indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 22.269,88 puncte, în creştere cu 19,63 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Kyodo.
Seul - Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 0,27%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.080,44 puncte, în scădere cu 5,65 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.
Shanghai - Bursa din Shanghai a închis şedinţa de luni în creştere cu 1,22%, indicele Shanghai Composite a ajuns la valoarea de 2.630,52 puncte, în creştere cu 31,65 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.
Hong Kong - Bursa din Hong Kong a închis şedinţa de luni în creştere cu 0,12%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 25.633,18 puncte, în creştere cu 31,26 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.
Singapore - Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 0,32%, indicele Straits Times a ajuns la valoarea de 3.068,15 puncte, în scădere cu 9,82 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.
Evoluții financiar-bancare și bursiere
Articole Similare

2.301
Avertisment dur din zona economică: 'Pleacă toți, pe model Carrefour, dacă continuăm așa'
2.301

1.205
'Nu înseamnă o criză'. Ministrul Finanțelor explică cum a ajuns România la o datorie-record
1.205

23
Ministrul Economiei: Am actualizat Masterplanul investiţiilor în turism, pentru că realitatea din teren s-a schimbat
23

2.456
Locuri de muncă la stat 'fără pile'. Ce condiții trebuie îndeplinite pentru un post plătit cu peste 15.000 de lei în mână
2.456

730
România se împrumută cel mai rapid din UE. Analiștii avertizează: 'În 3–4 ani ajungem la 70% din PIB' / 'Amanetăm viitorul copiilor'
730

2.069
FOTO Cum arată SAHARA, prima rachetă de croazieră construită în România. Are propriul creier și poate acționa singură
2.069

1.871
Ministerul Energiei a publicat noile prețuri reglementate la gaze: Se vor reflecta pe facturile din perioada 1 aprilie 2026 – 31 martie 2027
1.871

57
Costurile preluării Cora și Match trag în jos profitul Carrefour
57

1.022
Comisia Europeană intră cu „buldozerul” peste Shein! Anchetă de amploare cu acuzații grave: dă dependență sau materiale care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor
1.022

20
SUA vor continua să aprovizioneze Europa cu gaze naturale lichefiate la preţuri scăzute
20

1.827
Lovitură pentru șoferi: RCA ar putea fi de trei ori mai scump. ASF pregătește reguli noi
1.827

1.611
Beneficiile pe care le ai dacă ești dat afară de angajator: Ce pierzi dacă îți dai demisia
1.611

18
Auditorii europeni cer mai multă transparență pentru programul privind piața unică și domeniul vamal
18

















Comentează