Un eveniment privat organizat la un restaurant din Tecuci, la care participau 50 de persoane, a fost întrerupt de poliţişti, care au aplicat sancţiuni.
''La data de 5 februarie, în jurul orei 19,40, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci au constatat că la un restaurant de pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Tecuci, se desfăşoară un eveniment privat la care participă 50 de persoane. Întrucât s-a stabilit că au fost încălcate prevederile Legii nr. 55/2020, evenimentul a fost întrerupt, participanţii fiind îndrumaţi să părăsească incinta localului public'', informează duminică IPJ Galaţi.
Totodată, au fost identificaţi atât organizatorul evenimentului - un bărbat din comuna Munteni, cât şi administratorul restaurantului, aceştia fiind sancţionaţi contravenţional conform prevederilor Legii nr. 55/2020.
Eveniment privat cu 50 de persoane, întrerupt de poliţişti la Tecuci
București
10°C
Articole Similare

215
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
215

915
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
915

91
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
91

1.272
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.272

3.962
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
3.962

4.588
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
4.588

2.364
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.364

892
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
892

71
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
71

620
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
620

2.259
VIDEO Polițiștii, în alertă! Captură mare de arme, într-un camion înmatriculat în Turcia
2.259

22
Incendiu la o casă din Harghita: două persoane asistate medical
22

1.501
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.501















Comentează