Opt sute de sirieni, membri ai unei organizaţii civile şi familiile acestora, au fost recent evacuaţi către Israel şi apoi transferaţi în Iordania, a indicat duminică postul de radio militar israelian, transmit AFP şi dpa.
Este pentru prima dată în războiul civil de şapte ani din Siria când Israelul permite evacuarea de sirieni prin teritoriul său. Operaţiunea a avut loc la solicitarea SUA şi a unor state europene, a precizat postul de radio israelian, scrie Agerpres.
Membrii organizaţiei de apărare civilă Căştile albe erau ameninţaţi de avansarea forţelor regimului lui Bashar Al-Assad în sudul Siriei, a mai menţionat Israelul.
La rândul său, Iordania a indicat că sirienii evacuaţi au fost transferaţi către Canada, Germania şi Marea Britanie.
Armata israeliană notează într-un comunicat că a fost vorba de un "gest umanitar excepţional" şi că operaţiunea nu semnalează o schimbare a politicii ţării, care refuză să primească refugiaţi sirieni pe teritoriul său.
Evacuără RECORD în Siria - 800 de oameni au fost trimiși către Israel și Iordania
Articole Similare

42
Dependența de gaze a UE - Europa prinsă între SUA și Rusia
42

506
Motivul îngrijorător pentru care o țară din Europa impune interdicții de circulație pentru mașinile electrice chineze
506

478
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul are ca obiectiv provocarea unui nivel de pierderi Rusiei pe care aceasta să nu-l poată acoperi prin mobilizări lunare
478

1.285
Angajații armatei ucrainene au reținut un preot de origine română
1.285

1.263
„Armada” lui Trump a ajuns în Golful Persic: Iranul vrea să negocieze
1.263

28
Netanyahu se agață de putere: Organizarea alegerilor acum ar fi "o greşeală",
28

1.387
Li s-au promis locuri de muncă, dar au ajuns pe front, obligați să lupte până la epuizare
1.387

54
Amenințările SUA - Iranul va considera ţările vecine drept ”ostile”
54

1.237
Presiuni asupra Kievului: SUA condiționează garanțiile de securitate pentru Ucraina de un acord de pace care implică cedarea unei regiuni către Rusia
1.237

1.148
VIDEO Drone rusești au lovit un tren de pasageri în Ucraina - Sunt mai mulți morți și răniți
1.148

3.135
VIDEO Posibil derapaj din partea ministrului român de Externe împotriva lui Trump. Concluzia lui Crin Antonescu: „Servește cauza, e corect!”
3.135

115
Germania va insista pentru o Uniune Europeană cu 'două viteze'
115

2.436
VIDEO-FOTO Nou incident armat în SUA - Persoană împușcată și în stare critică, după o altercație cu Patrula de Frontieră din Arizona
2.436

















Comentează