Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a lansat vineri, la Istanbul, un apel la combaterea ''urii contra islamului'' în acelaşi fel în care a fost combătut ''antisemitismul după Holocaust'', transmit AFP şi Reuters preluate de Agerpres.
''În aceeaşi manieră în care a fost combătut antisemitismul după catastrofa Holocaustului, umanitatea trebuie să combată cu aceeaşi hotărâre ura în creştere contra islamului'', a declarat Erdogan în deschiderea unei reuniuni a Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI), convocată după dublul atac comis în 15 martie la două moschei din oraşul neo-zeelandez Christchurch şi soldat cu 50 de morţi şi 48 de răniţi.
El a spus că reacţia premierului neo-zeelandez Jacinda Ardern şi empatia arătată de aceasta după evenimentul tragic de la Christchurch ar trebui să servească drept exemplu pentru toţi liderii din lume.
În intervenţia sa, şeful statului turc le-a mulţumit populaţiei şi autorităţilor din Noua Zeelandă pentru compasiunea manifestată, dar şi pentru reacţia lor fermă după atentatul de la Christchurch.
Presupusul autor al acestor atacuri este australianul de 28 de ani Brenton Tarrant, adept al supremaţiei rasei albe. Pentru a amplifica şocul faptelor sale, autorul a filmat şi a difuzat în direct pe Facebook masacrul, într-un video în care el apare trăgând asupra celor aflaţi în moschei şi persoanelor care încercau să fugă.
Facebook a precizat că în primele 24 de ore a retras în întreaga lume 1,5 milioane de înregistrări video cu atacul, dintre care peste 1,2 milioane blocate în timpul încărcării lor.
Erdogan cere combaterea islamofobiei la fel ca în cazul antisemitismului după Holocaust
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

811
Războiul din Orientul Mijlociu se extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
811

1.532
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
1.532

49
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
49

2.369
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
2.369

2.146
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.146

63
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
63

920
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
920

49
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
49

1.685
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
1.685

56
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
56

1.919
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.919

3.292
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
3.292

3.767
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
3.767
















Comentează